A luat cu sine vântul toţi nourii tristeţii.
E verdele grădinii nou nestemat tezaur;
Se-ntorc în stoluri păsări pe urma frumuseţii
Şi asfinţitul naşte livezi-livezi, de aur.
Aprinde-mă, crepuscul! Parfum mă fă! Scrumeşte
Tu sufletu-mi, şi fă-mi-l ca tine: - apus de soare.
Deşteaptă-mi ce am veşnic, ce arde, ce iubeşte…
Şi vântul de uitare să-şi ia ceea ce doare.
Juan Ramón Jiménez Mantecón
(n. 24 decembrie 1881 – 29 mai 1958)
poet și eseist spaniol, laureat al
Premiului Nobel pentru Literatură în 1956
El viento se ha llevado las nubes
El viento se ha llevado las nubes de tristeza;
El verdor del jardín es un fresco tesoro;
Los pájaros han vuelto detrás de la belleza
Y del ocaso claro surje un verjel de oro.
¡Inflámame, poniente: hazme perfume y llama;
¡que mi corazón sea igual que tú, poniente!-;
descubre en mí lo eterno, lo que arde, lo que ama,
y el viento del olvido se lleva lo doliente.
La soledad sonora
