viernes, 28 de febrero de 2014

Poemul V..Ca tu să mă auzi, cuvintele mele - Poema V Para que tú me oigas mis palabras

 

 

 

 

Ca tu să mă auzi,
cuvintele mele
se îngustează câteodată
precum urmele pescăruşilor pe plaje.

 

Colier, clopot ameţit
pentru mâinile tale gingaşe ca strugurii.

 

Şi îmi privesc cuvintele din depărtare.
Ele găsesc un adăpost mai cald în tine decât în mine.
Ca iedera se înalţă pe vechile-mi dureri.

 

La fel suie ziduri ceţoase.Tu eşti vinovată pentru o astfel de trudă.
Ele zboară din bârlogul meu întunecat.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

 

Înaintea ta, au populat golul pe care tu l-ai cucerit,
şi îmi sunt mai vecine în tristeţe decât tine.

 

Acum vreau ca ele să spună ce-am vrut eu să-ţi spun
şi să te facă să auzi aşa cum eu aş vrea să mă auzi.

 

Vânturile obidei încă le mai mângâie, ca întotdeauna.
Câteodată, uraganele viselor le zdrobeşte.
Poţi asculta şi alte voci în vocea mea îndurerată.

 

Bocetul bătrânelor guri, sângele vechilor rugi.
Iubeşte-mă, pereche. Nu mă abandona. Urmează-mă.
Urmează-mă, pereche, pe acest val de obidire.

 

Şi cuvintele mele prind culoare în iubirea ta.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

 

Voi preface cuvintele într-un colier infinit
pentru mâna ta albă, gingaşă ca strugurii.

 

Pablo Neruda

 

 

 

 

Para que tú me oigas
mis palabras
se adelgazan a veces
como las huellas de las gaviotas en las playas.

Collar, cascabel ebrio
para tus manos suaves como las uvas.

Y las miro lejanas mis palabras.
Más que mías son tuyas.
Van trepando en mi viejo dolor como las yedras.

Ellas trepan así por las paredes húmedas.
Eres tú la culpable de este juego sangriento.

Ellas están huyendo de mi guarida oscura.
Todo lo llenas tú, todo lo llenas.

Antes que tú poblaron la soledad que ocupas,
y están acostumbradas más que tú a mi tristeza.

Ahora quiero que digan lo que quiero decirte
para que tú las oigas como quiero que me oigas.

El viento de la angustia aún las suele arrastrar.
Huracanes de sueños aún a veces las tumban.

Escuchas otras voces en mi voz dolorida.
Llanto de viejas bocas, sangre de viejas súplicas.
Ámame, compañera. No me abandones. Sígueme.
Sígueme, compañera, en esa ola de angustia.

Pero se van tiñendo con tu amor mis palabras.
Todo lo ocupas tú, todo lo ocupas.

Voy haciendo de todas un collar infinito
para tus blancas manos, suaves como las uvas.


 

jueves, 27 de febrero de 2014

Poem …pentru un prieten - Poema a un amigo

 
 
 
Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii,
nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri,
dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.

 Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău.
Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.

 Nu pot să te opresc să nu te împiedici.
 Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.

 Bucuriile ..., victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele.
Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.

 Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă.
 Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.

 Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale,
 dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.

 Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul.
 Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.

Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii.
Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele.

 Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.


 Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi.

Ascultă-ţi inima.
Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten.

 Îţi mulţumesc că exişti.

Jorge Luis Borges

 
 
 
 Poema a un amigo 


No puedo darte soluciones para todos los problemas de la vida,
ni tengo respuestas para tus dudas o temores,
pero puedo escucharte y compartirlo contigo.

No puedo cambiar tu pasado ni tu futuro.
Pero cuando me necesites estaré junto a ti.

No puedo evitar que tropieces.
Solamente puedo ofrecerte mi mano para que te sujetes y no caigas.

Tus alegrías, tus triunfos y tus éxitos no son míos.
Pero disfruto sinceramente cuando te veo feliz.

No juzgo las decisiones que tomas en la vida.
Me limito a apoyarte, a estimularte y a ayudarte si me lo pides.

No puedo trazarte limites dentro de los cuales debes actuar,
pero si te ofrezco el espacio necesario para crecer.

No puedo evitar tus sufrimientos cuando alguna pena te parta el corazón,
pero puedo llorar contigo y recoger los pedazos para armarlo de nuevo.

No puedo decirte quien eres ni quien deberías ser.
Solamente puedo quererte como eres y ser tu amigo.
En estos días oré por ti...

En estos días me puse a recordar a mis amistades mas preciosas.
Soy una persona feliz: tengo mas amigos de lo que imaginaba.
Eso es lo que ellos me dicen, me lo demuestran.
Es lo que siento por todos ellos.
Veo el brillo en sus ojos, la sonrisa espontánea y la alegría que sienten al verme.
Y yo también siento paz y alegría cuando los veo y cuando hablamos,
sea en la alegría o sea en la serenidad.

En estos días pensé en mis amigos y amigas,
entre ellos, apareciste tú.
No estabas arriba, ni abajo ni en medio.
No encabezabas ni concluías la lista.
No eras el número uno ni el número final.

Lo que sé es que te destacabas por alguna cualidad que
transmitías y con la cual desde hace tiempo se ennoblece mi vida.

Y tampoco tengo la pretensión de ser el primero, el segundo o el tercero de tu lista.
Basta que me quieras como amigo.

Entonces entendí que realmente somos amigos.
Hice lo que todo amigo:
Oré... y le agradecí a Dios por ti.
 
 
 

miércoles, 26 de febrero de 2014

Neînvins - Invictus ....

 
 
 
 
Trecând de noaptea grea din jurul meu,
Neagră ca iadul, fără de sfârşit,
Îi mulţumesc oricărui Dumnezeu
Pentru sufletul meu necucerit.
În gheara sorţii strâns fără cruţare
Nu am dat înapoi şi n-am strigat
Lovit de întâmplările amare
Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat.
Dincolo de blesteme şi de lacrimi,
Pe-acest tărâm de umbră subjugat,
În anii plini de-ameninţări şi patimi
Sunt şi voi fi la fel, neînfricat.
Nu mai contează cât de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorţii mele sunt stăpânul -
Sunt căpitanul sufletului meu.
 
William Ernest Henley
 
 
 

martes, 25 de febrero de 2014

Profetul I...Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul, - El Profeta..Cuando el amor os llame, seguidle

 
 
 
Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,

 
Iar dacă vocea-i vă vorbeşte, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice.
 Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.




Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,

Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.
Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.
 



Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.


 
Khalil Gibran
 
 
 
 
 
Cuando el amor os llame, seguidle,
   aunque sus caminos sean duros y escarpados.
  Y cuando sus alas os envuelvan, doblegaos a él,
   aunque la espada oculta entre sus plumas pueda heriros.
 
  Y cuando os hable, creed en él,
   aunque su voz pueda desbaratar vuestros sueños así
   como el viento del norte convierte al jardín en hojarasca.
 
  Porque así como el amor os corona, os crucifica.
  Así como os hace crecer, también os poda.
  Así como se eleva hasta vuestras copas y acaricia
  vuestras más frágiles ramas que tiemblan al sol, también
  penetrará hasta vuestras raíces y las sacudirá de su arraigo a la tierra.
 
  Como espigas de trigo,os cosecha.
  Os apalea para desnudaros.
  Os trilla para libraros de vuestra paja.
  Os muele hasta dejaros blancos.
  Os amasa hasta que seáis ágiles,
 
  y luego os entrega a su fuego sagrado, y os transforma
   en pan sagrado para el festín de Dios.
 
  Todas estas cosas hará el amor por vosotros para que
   podáis conocer los secretos de vuestro corazón, y con
   este conocimiento os convirtáis en un fragmento del corazón de la Vida.
 
  Pero si en vuestro temor sólo buscáis la paz del amor,
 el placer del amor,
 las mieles del amor,
   entonces más vale que cubráis vuestra desnudez y
   os aparteis de la senda del amor,
 
  Para que entréis en el mundo sin estaciones, donde
   reiréis, pero no todas vuestras risas, y lloraréis,
   pero no todas vuestras lágrimas.
 



  El amor sólo da de sí y nada recibe sino de sí mismo.
  El amor no posee, y no quiere ser poseído.
  Porque al amor le basta con el amor.
 

 


lunes, 24 de febrero de 2014

Eu Te-am Iubit - Yo os he amado

 
 
 
Eu te-am iubit si poate ca iubirea
În suflet înca nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniste si nici tristete
Ea nu îti va mai da, asa socot.
Fara cuvinte te-am iubit, fara nadejde,
De gelozie, de sfiala chinuit.
Dea Domnul sa mai fii cîndva iubita
Asa adînc, asa gingas cum te-am iubit.
 
 
Alexandr Puskin
 
 
 
 
 
Yo os he amado



Yo os amé: el amor no se ha extinguido
por entero en el alma todavía,
mas no temáis que vuelva a importunaros
ni que por causa alguna os aflija.
Yo os amé sin palabras ni esperanza,
presa de celos y de timidez;
os amé tan sincera y tiernamente
como Dios quiera os vuelvan a querer.
 
 

 


domingo, 23 de febrero de 2014

Te iubesc la zece dimineaţa şi ...- Te quiero a las diez de la mañana, y ..

 
 
 


Te iubesc la zece dimineaţa şi la unsprezece, şi la doisprezece ziua. te iubesc din tot sufletul şi cu tot trupul
uneori în după-amiezile ploioase. Dar la două după-amiaza
sau la trei când încep să mă gândesc la noi amândoi şi tu te gândeşti la mâncare sau la munca de peste zi sau la recreaţiile pe care nu le ai. Încep să te urăsc în tăcere, jumatate din ură o păstrez pentru mine.

Apoi revin la iubire când ne culcam amândoi şi simt că eşti făcută pentru mine într-un anume fel. Mi-o spune genunchiul tău sau pântecele şi mâinile mele se conving de asta şi nu există un alt loc unde să vin, unde să plec un alt loc mai bun ca trupul tău. Vii toată spre mine ca să mă întâlneşti şi amândoi dispărem o clipă ne băgăm în gura lui Dumnezeu până când îţi spun că mi se face foame sau somn.

În toate zilele te iubesc şi te urăsc iremediabil. Şi sunt de asemenea zile, şi ore când nu te cunosc când îmi eşti străină ca femeia altuia. Mă îngrijorează bărbaţii, mă îngrijorez eu, mă distrag propriile-mi griji. E posibil să nu mă mai gândesc la tine mult timp. Deja vezi? Cine ar putea să te iubească mai putin ca mine, iubirea mea?



Jaime Sabines
 
 

Te quiero a las diez de la mañana, y a las once, y a las doce del día. Te quiero con toda mi alma y con todo mi cuerpo, a veces, en las tardes de lluvia. Pero a las dos de la tarde, o a las tres, cuando me pongo a pensar en nosotros dos, y tú piensas en la comida o en el trabajo diario, o en las diversiones que no tienes, me pongo a odiarte sordamente, con la mitad del odio que guardo para mí.

Luego vuelvo a quererte, cuando nos acostamos y siento que estás hecha para mí, que de algún modo me lo dicen tu rodilla y tu vientre, que mis manos me convencen de ello, y que no hay otro lugar en donde yo me venga, a donde yo vaya, mejor que tu cuerpo. Tú vienes toda entera a mi encuentro, y los dos desaparecemos un instante, nos metemos en la boca de Dios, hasta que yo te digo que tengo hambre o sueño.

Todos los días te quiero y te odio irremediablemente. Y hay días también, hay horas, en que no te conozco, en que me eres ajena como la mujer de otro. Me preocupan los hombres, me preocupo yo, me distraen mis penas. Es probable que no piense en ti durante mucho tiempo. Ya ves. ¿Quién podría quererte menos que yo, amor mío?

 

 

sábado, 22 de febrero de 2014

Despartire - La despedida

 
 
 
Ochii ei şoptesc iubirea,
Buzele-mi nu spun nimic.
Grea, ce grea e despărţirea
Chiar pentr-un bărbat voinic.
 
Triste sunt şi parcă plâng
Şi se cheamă-n limbă mută:
Mâinile ce ni se-ating,
Buzele ce se sărută.
 
Cum pe vremuri, jucăuşo,
Îţi sorbeam al gurii mied,
Şoapte – floare de brânduşă
Ce-a ieşit de sub omăt.
 
N-o să-ţi fac coroană iară,
Roze-n mână n-o să-ţi pun.
O, Francisca,-n primăvară
Ne-a ucis un ger nebun.
 
Johann Wolfgang Goethe
 
 
Traducere  Nicolae Dabija
 
 
 
 
 
¡Deja que adiós te diga con los ojos,
 ya que a decirlo niéganse mis labios!
 ¡La despedida es una cosa seria
 aun para un hombre, como yo, templado!

 Triste en el trance se nos hace, incluso
 del amor la más dulce y tierna prueba;
 frío se me antoja el beso de tu boca
 floja tu mano, que la mía estrecha.
 
 ¡La caricia más leve, en otro tiempo
 furtiva y volandera, me encantaba!
 Era algo así cual la precoz violeta,
 que en marzo en los jardines arrancaba.
 
Ya no más cortaré fragantes rosas
 para con ellas coronar tu frente.
 Frances, es primavera, pero otoño
 para mí, por desgracia, será siempre.
 
 
 

jueves, 20 de febrero de 2014

Scara la cer - Escalera al cielo !!!


 

               



Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!
Marin Sorescu
 
 
 
 
 
ESCALERA AL CIELO
 
Una tela de araña pende del cielo.
Justo sobre mi cama.
Cada día la observo y cada vez más, baja.
Me están enviando una escalera, digo, para subir al cielo,
Viene desde lo alto.
He adelgazado terriblemente,
ya no soy ni la sombra del que fui,
pero pienso que aun así mi cuerpo es muy pesado
para una escala tan delicada.
Alma, ve tú adelante, y sin chistar...
 
 
Versión: Sebastián Teillier
Este es el último poema escrito por Marin Sorescu
 
 

miércoles, 19 de febrero de 2014

Podoabele...Iubita era goală, şi după-a mea dorinţă - Las joyas Ella estaba tendida y se dejaba amar

 

 
 
 
Iubita era goală, şi după-a mea dorinţă
Asupra ei păstrase sonorele podoabe,
Purtându-le cu-un aer semeţ, de biruinţă,
Ce-l au, în zile bune, a' maurilor roabe.
 
Risipa de metaluri şi pietre, ce se-mbină
Şi-n scânteieri de raze tresar în joc şi cântă,
Îngemănarea-aceasta de sunet şi lumină
Privirea mi-o vrăjeşte şi inima mi-o-ncântă.
 
Culcată între perne, ea se lasă-ndrăgită
Şi surâdea, plăcându-i cum se-nalţă s-o scalde
Iubirea mea tăcută, ca marea liniştită
Când vrea să prindă ţărmul în braţele ei calde.
 
Mă urmărea cu ochii tigroaicei îmblânzite,
Şi încercând alene atrăgătoare poze,
Dădea candoare pură lascivelor ispite
Şi-un farmec nou acestor trupeşti metamorfoze.
 
Şi umerii, şi braţul, şi pulpele rotunde,
Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele;
În mlădierea lină a lebedei pe unde,
Şi pântecul, şi sânii - ciorchinii viei mele -
 
M-ademeneau mai dulce ca îngerii pierzării,
Smulgându-mi bietul suflet din liniştea adâncă,
Unde-l lăsasem singur, pe-o culme a uitării,
Să doarmă în cristalul palatului din stâncă.
 
Mi se părea că-n voie, un meşter desenase
Pe trunchiul Antiopiei un bust ca de băiat,
Şi mijlocul, pe şolduri, uşor i-l subţiase...
Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat!
 
- Apoi cu-ncetul lampa se stinse, şi-n odaie
Zăream numai căminul cum flacara-şi răsfrânge,
Iar focul, trimiţându-şi suspinul în văpaie,
Tot trupul ei de ambră i-l îmbăia în sânge.
 
Ella estaba desnuda, y, sabiendo mis gustos,
Sólo había conservado las sonoras alhajas
Cuyas preseas le otorgan el aire vencedor
Que las esclavas moras tienen en días fastos.

Cuando en el aire lanza su sonido burlón
Ese mundo radiante de pedrería y metal
Me sumerge en el éxtasis; yo amo con frenesí
Las Cosas en que se une el sonido a la luz.
 
 
Charles Baudelaire
 
 
 
 
 
Las joyas

Ella estaba tendida y se dejaba amar,
Sonriendo de dicha desde el alto diván
A mi pasión profunda y lenta como el mar
Que ascendía hasta ella como hacia su cantil.

Fijos en mí sus ojos, como en tigre amansado,
Con aire soñador ensayaba posturas
Y el candor añadido a la lubricidad
Nueva gracia agregaba a sus metamorfosis;

Y sus brazos y piernas, sus muslos y sus flancos
Pulidos como el óleo, como el cisne ondulantes,
Pasaban por mis ojos lúcidos y serenos;
Y su vientre y sus senos, racimos de mi viña,

Avanzaban tan cálidos como Ángeles del mal
Para turbar la paz en que mi alma estaba
Y para separarla del peñón de cristal
Donde se había instalado solitaria y tranquila.

Y creí ver unidos en un nuevo diseño
-Tanto hacía su talle resaltar a la pelvis-
Las caderas de Antíope al busto de un efebo,
¡Soberbio era el afeite sobre su oscura tez!

-Y habiéndose la lámpara resignado a morir
Como tan sólo el fuego iluminaba el cuarto,
Cada vez que exhalaba un destello flamígero
Inundaba de sangre su piel color del ámbar.
 
 
 

martes, 18 de febrero de 2014

Sonetul XLIII Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.... - Sonetos XLIII ¿Cómo te amo? Dejame contar los modos

 
 
 
 
Cum te iubesc? Să-ncerc o-nşiruire.
 Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
 Atinge al meu suflet când străbate
 Spre graţie, spre tot, spre nesfârşire.
 
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
 În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
 Curat, aşa cum fugi de linguşire.
 
Şi te iubesc cu patima avută
În vechi dureri şi cu credinţa care
 Părea, cu sfinţi copilăreşti, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,

 Cu viaţa mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi mai mult si dupa moarte.
 
 
Elizabeth Barret Browning
 
 
 
 

Sonetos XLIII
 
¿Cómo te amo? Dejame contar los modos.
Te amo con toda la profundidad, amplitud y altura
que mi alma pueda alcanzar, cuando persigo en vano
las fronteras del ser y la gracia ideal.
 
Te amo hasta el nivel de la cotidiana
necesidad más silenciosa, con el sol y la luz de la lámpara.
Te amo libremente, como los hombres luchan por lo correcto.
Te amo puramente, como ellos alcanzan la Gloria.
 
Te amo con la pasión que antes puse
en mis viejos lamentos, y con mi fe de niña.
Te amo con la ternura que creí perder
cuando mis santos se desvanecieron -¡Te amo con el aliento,

sonrisas, y lagrimas, de toda mi vida!- y, si Dios elige,
Yo te amaré aún más después de la muerte.
 
 
 

lunes, 17 de febrero de 2014

DACĂ ..De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău - Si...Si puedes mantener en su lugar tu cabeza cuando todos a tu alrededor,

 
 
 
De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi nicio clipă încrederea în tine;
De poţi s-aşepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea,
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi,
Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;
 
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării,
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării,
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;
De poţi să-ţi vezi idealul distrus, şi din ruine
Să-l reclădeşti cu ardoarea fierbinte din trecut;
 
De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere,
Şi tot ce-ai strâns o viaţa să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere,
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput; Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă,
Şi numai cu străşnicia voinţei tale,
 
Să steie peste vreme aşa cum stă o stâncă;
 
De poţi vorbi mulţimii, fără să minţi,
 
De poţi sta lângă regii, fără a te-ngânfa,
De, nici amici, nici duşmani, nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru ca doar dreptatea e călăuza ta;
Şi dacă poţi să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nicio filă din al vieţii tom,
Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate
Şi, ceea ce-i mai mult chiar, să ştii, vei fi un OM!”
 
 
Rudyard Kipling
 
 
 
 
Si
 
Si puedes conservar la cabeza cuando a tu alrededor
 todos la pierden y te echan la culpa;
 si puedes confiar en tí mismo cuando los demás dudan de tí,
 pero al mismo tiempo tienes en cuenta su duda;
 si puedes esperar y no cansarte de la espera,
 o siendo engañado por los que te rodean, no pagar con mentiras,
 o siendo odiado no dar cabida al odio,
 y no obstante no parecer demasiado bueno, ni hablar con demasiada sabiduria...

Si puedes soñar y no dejar que los sueños te dominen;
 si puedes pensar y no hacer de los pensamientos tu objetivo;
 si puedes encontrarte con el triunfo y el fracaso (desastre)
 y tratar a estos dos impostores de la misma manera;
 si puedes soportar el escuchar la verdad que has dicho:
 tergiversada por bribones para hacer una trampa para los necios,
 o contemplar destrozadas las cosas a las que habías dedicado tu vida
 y agacharte y reconstruirlas con las herramientas desgastadas...
 
Si puedes hacer un hato con todos tus triunfos
 y arriesgarlo todo de una vez a una sola carta,
 y perder, y comenzar de nuevo por el principio
 y no dejar de escapar nunca una palabra sobre tu pérdida;
 y si puedes obligar a tu corazón, a tus nervios y a tus músculos
 a servirte en tu camino mucho después de que hayan perdido su fuerza,
 excepto La Voluntad que les dice "!Continuad!".

 

Si puedes hablar con la multitud y perseverar en la virtud
 o caminar entre Reyes y no cambiar tu manera de ser;
 si ni los enemigos ni los buenos amigos pueden dañarte,
 si todos los hombres cuentan contigo pero ninguno demasiado;
 si puedes emplear el inexorable minuto
 recorriendo una distancia que valga los sesenta segundos
 tuya es la Tierra y todo lo que hay en ella,
 y lo que es más, serás un hombre, hijo mío.

 
 
 


 


Goală ești simplă, ca o mână de-a ta, netedă, pământeană, rotundă, transparentă, ai linii ca luna, umbre ca pomii, goală ești subțir...