Profetul I...Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul, - El Profeta..Cuando el amor os llame, seguidle

 

 

 

Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,

 

Iar dacă vocea-i vă vorbeşte, daţi-i crezare,

Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice.

 Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.

Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,

Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,

Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.

Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.

 

Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,

Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,

Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,

Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.

 

Khalil Gibran

 

 

 

 

 

Cuando el amor os llame, seguidle,
   aunque sus caminos sean duros y escarpados.
  Y cuando sus alas os envuelvan, doblegaos a él,
   aunque la espada oculta entre sus plumas pueda heriros.

 

  Y cuando os hable, creed en él,
   aunque su voz pueda desbaratar vuestros sueños así
   como el viento del norte convierte al jardín en hojarasca.

 

  Porque así como el amor os corona, os crucifica.
  Así como os hace crecer, también os poda.
  Así como se eleva hasta vuestras copas y acaricia
  vuestras más frágiles ramas que tiemblan al sol, también
  penetrará hasta vuestras raíces y las sacudirá de su arraigo a la tierra.

 

  Como espigas de trigo,os cosecha.
  Os apalea para desnudaros.
  Os trilla para libraros de vuestra paja.
  Os muele hasta dejaros blancos.
  Os amasa hasta que seáis ágiles,

 

  y luego os entrega a su fuego sagrado, y os transforma
   en pan sagrado para el festín de Dios.

 

  Todas estas cosas hará el amor por vosotros para que
   podáis conocer los secretos de vuestro corazón, y con
   este conocimiento os convirtáis en un fragmento del corazón de la Vida.

 

  Pero si en vuestro temor sólo buscáis la paz del amor,
 el placer del amor,
 las mieles del amor,
   entonces más vale que cubráis vuestra desnudez y
   os aparteis de la senda del amor,

 

  Para que entréis en el mundo sin estaciones, donde
   reiréis, pero no todas vuestras risas, y lloraréis,
   pero no todas vuestras lágrimas.

 

  El amor sólo da de sí y nada recibe sino de sí mismo.

  El amor no posee, y no quiere ser poseído.

  Porque al amor le basta con el amor.