sábado, 15 de marzo de 2014

Amintirile - Los recuerdos

 
 
 
Amintirile, un inutil infinit
Singure, însă, şi limpezi pe marea neatinsă
În mijlocul mugetelor nesfârşite…

Marea,
Glas al unei măreţii libere,
Dar nevinovăţie potrivnică amintirilor,
Grăbită să şteargă dulcile urme
Ale unui gând credincios…

Marea, dezmierdările-i indiferente,
Atât de sălbatice şi atât de mult aşteptate,
Şi-n agonia lor,
Mereu prezentă, mereu înnoită,
În treazul gând agonia…

Amintirile,
Zadarnică revărsare
De nisip mişcător,
Ce nisipul n-apasă
Ecouri scurte necontenite,
Mute ecouri ale rămasului bun
De la clipele ce fericite păreau…
 
Giuseppe Ungaretti
 
 
Los recuerdos
 
Los recuerdos, inútil infinito,
pero solos y unidos contra el mar, intacto,
en medio de estertores infinitos…
 
El mar,
voz de una libre grandeza
pero inocencia enemiga en los recuerdos,
tan rápido en borrar las huellas dulces
de un pensamiento fiel…
 
El mar, sus blanduras indolentes
tan feroces y esperadas tanto, tanto,
y en su agonía,
presente siempre, renovada siempre,
en el despierto pensamiento, la agonía.
 
Los recuerdos,
el revolverse vano
de arena que se mueve
sin pesar sobre la arena,
 
ecos breves y lentos,
sin voz, ecos de los adioses
a minutos que parecían felices
 
 

Goală ești simplă, ca o mână de-a ta, netedă, pământeană, rotundă, transparentă, ai linii ca luna, umbre ca pomii, goală ești subțir...