Poemul V..Ca tu să mă auzi, cuvintele mele - Poema V Para que tú me oigas mis palabras

 

 

 

 

Ca tu să mă auzi,
cuvintele mele
se îngustează câteodată
precum urmele pescăruşilor pe plaje.

 

Colier, clopot ameţit
pentru mâinile tale gingaşe ca strugurii.

 

Şi îmi privesc cuvintele din depărtare.
Ele găsesc un adăpost mai cald în tine decât în mine.
Ca iedera se înalţă pe vechile-mi dureri.

 

La fel suie ziduri ceţoase.Tu eşti vinovată pentru o astfel de trudă.
Ele zboară din bârlogul meu întunecat.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

 

Înaintea ta, au populat golul pe care tu l-ai cucerit,
şi îmi sunt mai vecine în tristeţe decât tine.

 

Acum vreau ca ele să spună ce-am vrut eu să-ţi spun
şi să te facă să auzi aşa cum eu aş vrea să mă auzi.

 

Vânturile obidei încă le mai mângâie, ca întotdeauna.
Câteodată, uraganele viselor le zdrobeşte.
Poţi asculta şi alte voci în vocea mea îndurerată.

 

Bocetul bătrânelor guri, sângele vechilor rugi.
Iubeşte-mă, pereche. Nu mă abandona. Urmează-mă.
Urmează-mă, pereche, pe acest val de obidire.

 

Şi cuvintele mele prind culoare în iubirea ta.
Totul se umple de tine, şi tu umpli totul.

 

Voi preface cuvintele într-un colier infinit
pentru mâna ta albă, gingaşă ca strugurii.

 

Pablo Neruda

 

 

 

 

Para que tú me oigas
mis palabras
se adelgazan a veces
como las huellas de las gaviotas en las playas.

Collar, cascabel ebrio
para tus manos suaves como las uvas.

Y las miro lejanas mis palabras.
Más que mías son tuyas.
Van trepando en mi viejo dolor como las yedras.

Ellas trepan así por las paredes húmedas.
Eres tú la culpable de este juego sangriento.

Ellas están huyendo de mi guarida oscura.
Todo lo llenas tú, todo lo llenas.

Antes que tú poblaron la soledad que ocupas,
y están acostumbradas más que tú a mi tristeza.

Ahora quiero que digan lo que quiero decirte
para que tú las oigas como quiero que me oigas.

El viento de la angustia aún las suele arrastrar.
Huracanes de sueños aún a veces las tumban.

Escuchas otras voces en mi voz dolorida.
Llanto de viejas bocas, sangre de viejas súplicas.
Ámame, compañera. No me abandones. Sígueme.
Sígueme, compañera, en esa ola de angustia.

Pero se van tiñendo con tu amor mis palabras.
Todo lo ocupas tú, todo lo ocupas.

Voy haciendo de todas un collar infinito
para tus blancas manos, suaves como las uvas.