.jpg)
“Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă.
Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele.
Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac.
Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc.
Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă.
Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno.
Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles.
Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat.
Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti.
Pentru că se trag din fetiţe.
Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare.
Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă.
Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor.
Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi.
Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi.
Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie.
Pentru că nu se masturbează.
Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine.
Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină.
Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii.
Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor.
Pentru că le termină Cohen.
Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie.
Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe.
Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit.
Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme.
Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat.
Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate.
Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune.
Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.
Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie.
Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în troleibuz.
Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke.
Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame.
Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor.
Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează.
Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale.
Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva.
Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”
¿¿ POR QUÉ NOS GUSTAN LAS MUJERES ??
Porque nos miran a los ojos cuando hablamos. Porque su risa es alegre y su sonrisa nos enamora. Porque cuando dan saltitos no resultan ridículas. Porque se entusiasman. Porque sus ojos son grandes y brillantes. Porque aunque parecen delicadas tienen una gran fuerza. Porque son románticas. Porque se interesan por nosotros. Porque siempre que te tocan parece que te estén acariciando. Porque son cariñosas.
Porque usan diminutivos cuando hablan. Porque nos dan conversación. Porque a veces son pesadas. Porque todas son guapas. Porque si algo les duele lo dicen. Porque no caminan encorvadas. Porque aunque lloren no pierden su belleza. Porque se preocupan por las cosas. Porque su piel es suave al tacto y sus caras se parecen a las de los niños pequeños.
Porque sus piernas son bonitas e infinitas. Porque te apoyan y consuelan. Porque son graciosas. Porque hasta la anciana más borde y desagradable usa prendas con bordados y motivos tiernos y cursis. Porque se enamoran. Porque se cuidan más que nosotros.
Porque intentan gustarnos y lo consiguen. Porque usan varios colores cuando toman apuntes y subrayan los libros en rosa, azul, verde y con lápiz. Porque son más observadoras. Porque les gusta el color y el diseño. Porque nos piden ayuda. Porque bailan mejor que nosotros. Porque su caligrafía es redonda y hermosa. Porque sin ellas no habría musas para los poetas, ni heroínas para las historias. Porque van juntas al baño.
Porque se pintan los ojos y las uñas. Porque les gusta peinarnos. Porque adoran los masajes. Porque no buscan sólo querer, sino también ser queridas. Porque sus zapatos son bonitos. Porque siempre nos sorprenden. Porque sus dedos son finos. Porque lloran en las películas tristes. Porque escuchan cosas tan horribles como Alejandro Sanz. Porque usan pulseras que no son horteras. Porque los anillos les quedan bien.
Porque sin ellas no estaríamos aquí. Porque nos tranquilizan y nos alteran. Porque nos llenan de alegría y nos abaten de tristeza. Porque cantan bien. Porque su voz es dulce.
Porque nos caen bien. Porque salir sin ellas no se entiende. Porque aunque lleguen tarde no nos enfadamos. Porque nunca quieren ver el fútbol. Porque son muy limpias. Porque no se las puede describir. Porque desnudas son arte. Porque siempre salen bien en las fotos.
Porque se acuerdan de las cosas. Porque nos hacen felices. Porque son misteriosas. Porque no las conocemos. Porque no las comprendemos, pero lo intentamos. Porque nos dicen las cosas con tacto. Porque les gustan colores como el rosa y el azul claro. Porque piensan los nombres de sus hijos antes de tenerlos.
Porque siempre saben qué es lo que falta. Porque nos piden cosas. Porque cuando nos abrazan nos rodean el cuello con sus brazos y nos acarician el pelo cuando las besamos. Porque sin ellas estaríamos solos. Porque llenan los bolsos de cosas. Porque sus estuches son de animalitos y dibujos ñoños. Porque son simpáticas y amables. Porque son mujeres y las necesitamos
Versión de Pablo López
Nota: este escrito imita la estructura del relato del mismo nombre de Mircea Cartarescu, pero no se trata de ese mismo relato, este escrito no pretende ser un plagio, sino una muestra de mi admiración por el relato de Mircea.
Mircea Cartarescu nació en Bucarest en 1956 y estudió Letras en la Universidad de dicha ciudad. Figura emblemática del postmodernismo rumano, Cartarescu tiene una obra muy extensa en varios géneros —poesía, relatos, crítica literaria y novela—, y colabora habitualmente en prensa.
Debutó como poeta en 1980 con Levantul, que le valió el máximo galardón en su lengua.
Con Nostalgia, publicado en 1989, empieza la carrera de un novelista que explora el mundo valiéndose de la memoria, el sueño y la imaginación.
Esta obra lo daría a conocer fuera de las fronteras de su patria, pero es la trilogía Cegador, de la que aparecieron en 1996 y en 2002 las dos primera entregas, la que ha acabado consagrándolo como el autor rumano más internacional y probable primer Nobel de lengua rumana de la historia.
Actualmente vive entre Viena y su ciudad natal Bucarest.
.jpg)
