“Când am văzut-o pentru întâia oară
Totul în mintea mea a amuțit.
Toate zgomotele și toate acele imagini revenind constat au dispărut, pur și simplu.
Când suferi de tulburare obsesiv-compulsivă nu ai cu adevărat
Chiar și înainte de a adormi, mă gândesc:
M-am spălat pe mâini? Da.
M-am spălat pe mâini? Da.
Dar când am văzut-o pe ea, singurul lucru la care m-am putut gândi au fost
buzele ei de forma unei agrafe de păr…
Sau geana de pe obrazul ei -
Am știut că trebuie să-i vorbesc.
Și i-am cerut o întâlnire de șase ori în treizeci de secunde.
Ea a acceptat de a treia oară, dar cum niciuna dintre cereri nu mi-a părut potrivită,
La prima noastră întâlnire, am petrecut mai mult timp organizându-mi cina
pe culori, decât mâncând sau vorbind cu ea…
I-a plăcut că a trebuit să o sărut de rămas bun de șaisprezece ori
sau de douăzeci și patru de ori, la diferite momente din zi.
I-a plăcut că mi-a luat o veșnicie să mergem spre casă
pentru că erau prea multe fisuri pe trotuarul pe care ne aflam.
Când ne-am mutat împreună, mi-a spus că se simte în siguranță
de vreme ce nimeni nu ne va putea jefui vreodată
pentru că eu încui mereu ușa de optsprezece ori.
Îi priveam mereu gura când vorbea -
când a spus că mă iubește, gura ei și-a curbat marginile în sus.
Noaptea, se punea în pat și mă privea cum sting toate luminile.
Și le sting și le aprind și le sting și le aprind
și le sting și le aprind și le sting și le aprind și le sting și le aprind și le sting.
Închidea ochii și își imagina că zile și nopți
Iar apoi… A spus că îi iau prea mult din timp.
Că nu o pot sărută de noapte bună de atâtea ori pentru că o fac
Când mi-a spus că mă iubește, gura ei era o linie dreaptă…
Când m-am oprit în fața unei crăpături de pe trotuar, ea a continuat să meargă…
Iar de săptămâna trecută a început să doarmă la mama ei.
Mi-a spus că nu ar fi trebuit să mă lase să fiu atât de atașat de ea,
că totul a fost o greșeală, dar…
Cum să fie o greșeală de vreme ce nu trebuia să mă spăl pe mâini
Iubirea nu e o greșeală și mă omoară faptul că ea poate fugi
de acest lucru, iar eu nu pot.
Nu pot să ies afară și să găsesc pe altcineva pentru că întotdeauna mă gândesc
De obicei, atunci când sunt obsedat de lucruri, văd germeni
strecurându-mi-se în piele.
Mă văd strivit de un șir nesfârșit de mașini.
Iar ea a fost primul lucru frumos în care am fost vreodată blocat.
Îmi doresc să mă trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă la modul în care ea
Cum răsucește robinetul de la baie de parcă ar deschide un seif.
Acum, mă gândesc doar la cine o mai sărută.
Și îmi pierd răsuflarea la gândul că el o sărută doar o singură dată – lui nu-i pasă
dacă este un sărut perfect!
O vreau înapoi atât de mult…
Și las luminile aprinse.”
Neil Hilborn ,
un poet american care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, caracterizata prin gânduri incontrolabile și comportamente repetitive, iar bolnavii nu se pot opri din a repeta anumite acțiuni, gânduri sau formulări verbale....
La primera vez que la vi…
Todo en mi cabeza se silenció
Todos los ticks, las imágenes constantes desaparecieron.
Cuando tienes trastorno obsesivo compulsivo en realidad no tienes momentos callados.
Inclusive en la cama estoy pensando:
¿Cerré las puertas? Sí
¿Me lavé las manos? Sí
¿Cerré las puertas? Sí
¿Me lavé las manos? Sí
Pero cuando la vi, la única cosa en la que pude pensar fue en la curva de la horquilla de sus labios.
O la pestaña en su mejilla–
La pestaña en su mejilla–
La pestaña en su mejilla.
Sabía que debía hablar con ella
La invité a salir seis veces en treinta segundos.
Ella dijo que sí después de la tercera,
pero ninguna de las veces que pregunté se sintió bien así que tenía que seguir haciéndolo.
En nuestra primera cita,
pasé más tiempo organizando mi comida por colores de lo que pasé comiéndola o hablando con ella.
Pero le encantó.
Le encantaba que tuviera que besarla para despedirme 16 veces, o 24 si era miércoles.
Le encantaba que me tomaba todo el tiempo caminar hacia casa porque había muchas grietas en la banqueta.
Cuando nos mudamos juntos ella dijo que se sentía segura,
como si nadie nos fuera a robar porque definitivamente había cerrado la puerta 18 veces,
Yo siempre veía su boca cuando hablaba–
Cuando hablaba–
Cuando hablaba–
Cuando hablaba–
Cuando hablaba;
Cuando me dijo que me amaba, su boca se curveaba hacia arriba en los bordes.
En la noche ella se acostaba en la cama y me veía apagar todas las luces, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas, y prenderlas, y apagarlas.
Ella cerraba los ojos y se imaginaba que los días y las noches pasaban frente a ella.
Algunas mañanas empezaba a besarla para despedirme y ella sólo se iba porque estaba haciéndola llegar tarde al trabajo.
Cuando me detenía en las grietas de la banqueta ella seguía caminando.
Cuando me decía que me amaba su boca era una línea recta.
Me dijo que estaba tomando mucho de su tiempo.
La semana pasada empezó a dormir en casa de su madre.
Me dijo que nunca debió dejarme apegarme tanto a ella; que todo esto fue un error,
pero… ¡¿Cómo podría ser un error que no tenga que lavarme las manos después de tocarla?!
El amor no es un error y me está matando que ella pueda salirse de esto y yo no.
No puedo–
No puedo salir y encontrar a alguien nuevo porque siempre pienso en ella.
Usualmente, cuando me obsesiono con algo, veo gérmenes escabulléndose en mi piel.
Me veo a mí mismo siendo atropellado por una infinita línea de coches.
Y ella fue la primera cosa hermosa en la que alguna vez me he estancado.
Quiero despertar todas las mañanas pensando en la manera en la que agarra el volante.
Cómo mueve las manijas de la regadera como si estuviera abriendo una caja fuerte.
En cómo sopla las velas–
cómo sopla las velas–
cómo sopla las velas–
cómo sopla las velas–
cómo sopla…
Ahora sólo pienso en quién más está besándola.
No puedo respirar porque él sólo la besa una vez– ¡No le importa si es perfecto!
La quiero de regreso tanto que…
Dejo la puerta sin cerrar.
Dejo las luces prendidas.
Neil Hilborn
es un poeta americano que sufre de trastorno obsesivo-compulsivo, que es un tipo de trastorno de ansiedad.
Las personas que tienen TOC se sienten continuamente obligadas a repetir tanto las acciones como las palabras.
