Poemul 13 ...Am fost plecat să-ţi conturez - Poema 13...He ido marcando ...

 

 

 

 

Am fost plecat să-ţi conturez
graniţele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.

 

Poveşti de spus pe malul înserării,
ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.

 

Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.

Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
atârnând între mare şi tristeţe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.

 

Între buze şi glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.
Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.
Chiar şi-aşa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.
Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire...
Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniţă în mainile unui nebun.
Trista mea gingăşie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
Când am atins cea mai grozavă şi rece culme
inima mea s-a închis ca o floare de noapte.

 

 

Pablo Neruda

 

 

 

 

 

Poema 13

 

 

He ido marcando con cruces de fuego
el atlas blanco de tu cuerpo.
Mi boca era una araña que cruzaba escondiéndose.
En ti, detrás de ti, temerosa, sedienta.

Historias que contarte a la orilla del crepúsculo,
muñeca triste y dulce, para que no estuvieras triste.
Un cisne, un árbol, algo lejano y alegre.
El tiempo de las uvas, el tiempo maduro y frutal.

Yo que viví en un puerto desde donde te amaba.
La soledad cruzada de sueño y de silencio.
Acorralado entre el mar y la tristeza.
Callado, delirante, entre dos gondoleros inmóviles.

Entre los labios y la voz, algo se va muriendo.
Algo con alas de pájaro, algo de angustia y de olvido.
Así como las redes no retienen el agua.
Muñeca mía, apenas quedan gotas temblando.
Sin embargo, algo canta entre estas palabras fugaces.
Algo canta, algo sube hasta mi ávida boca.
Oh poder celebrarte con todas las palabras de alegría.
Cantar, arder, huir, como un campanario en las manos de un loco.
Triste ternura mía, qué te haces de repente?
Cuando he llegado al vértice más atrevido y frío
mi corazón se cierra como una flor nocturna.

 

 

 

 

Sper sa ma vindec de tine - Espero curarme de ti

 

 

 

 

 

Sper sa ma vindec de tine in cateva zile
Trebuie sa incetez sa te fumez, sa te beau, sa te gandesc
E posibil. Urmand prescriptiile unei moralitati sucite
Aceasta mi-a dat reteta timpului, a abstinentei, a singuratatii.

Ti-ar placea sa te iubesc doar pentru o saptamana?
Nu e mult, nici putin, e suficient.
Intr-o saptamana se pot uni toate cuvintele de iubire
Care s-au pronuntat vreodata pe acest pamant si le putem da foc
Te voi incalzi cu aceasta cenusa a unei iubiri fierbinti.
Si de asemenea cu tacerea.
Pentru ca cele mai frumoase cuvinte de dragoste sunt intre 2 oameni care nu-si spun nimic.

Trebuie la fel sa ardem si acel vocabular lateral si marginal al iubirii.
Tu stii cum iti spun ca te iubesc atunci cand iti spun:
ce cald e!
Da-mi apa!
Stii sa conduci?
s-a facut noapte!

 

Printre lume, cei din lumea ta
Si lumea mea, ti-am spus doar “deja este tarziu”
Si tu stiai ca ti-am spus “te iubesc”.

O saptamana in plus pentru a uni toata iubirea timpurilor.
Pentru a ti-o da.
Pentru a face cu ea tot ce-ti doresti tu.
s-o pastrezi
sa ai grija de ea
s-o arunci la gunoi.
Nu e suficient, ai dreptate.
Nu vreau decat o saptamana pentru a intelege lucrurile
Pentru ca ce mi se intampla este asemanator cu iesirea dintr-un ospiciu pentru a intra intr-o manastire.

 

Jaime Sabines

 México

 

 

 

 

 

 

Espero curarme de ti

 

Espero curarme de ti en unos días.

Debo dejar de fumarte, de beberte, de pensarte.Es posible.

Siguiendo las prescripciones de la moral en turno.

Me receto tiempo, abstinencia, soledad.

¿Te parece bien que te quiera nada más una semana?

No es mucho, ni es poco, es bastante.En una semana se pueden reunir todas las palabras de amorque se han pronunciado sobre la tierra y se les puede prender fuego.

Te voy a calentar con esa hoguera del Amor quemado.

Y también el silencio. Porque las mejores palabras del Amor están están entre dos gentes que no se dicen nada.

Hay que quemar tambiénese otro lenguaje lateral y subversivo del que ama.

Tú sabes cómo te digo que te quiero cuando digo:

"qué calor hace",

"dame agua",

"¿sabes manejar?,

"se hizo de noche"...

Entre las gentes, a un lado de tus gentesy las mías, te he dicho "ya es tarde",

y tú sabías que decía "te quiero".

Una semana más para reunir todo el amor del tiempo.

Para dártelo.

Para que hagas con él lo que tú quieras:

guardarlo,

acariciarlo,

tirarlo a la basura.

No sirve, es cierto.

Sólo quiero una semana para entender las cosas.

Porque esto es muy parecido a estar saliendo de un manicomio para entrar a un panteón.

 

Te vreau Te iubesc - Te quiero.. Te amo !

 

 

 

 

Dacă te iubesc e pentru ca esti
dragostea mea, complicele meu, şi totul.
Şi pe strada cot la cot
Suntem mai mult decât doar doi.

 

Ochii tăi sunt vraja mea
împotriva unei zi proaste;
Te iubesc pentru privirea ta
 Care priveste si semana viitor.

 

Gura ta ce este a ta şi a mea,
Gura ta nu se inseala;
Te iubesc pentru ca gura ta
Stie sa tipe “rebeldia”.

 

Dacă te iubesc e pentru ca esti
 Dragostea mea, complicele meu, si totul.
Şi pe strada cot la cot
 Suntem mai mult decât doar două.

 

Şi pentru chipul tau sincer.
Şi pasul tau vagabond.
Şi plansetul tau pentru lume.
Pentru că esti “lumea” te iubesc.

 

Şi pentru că dragostea nu este Aurora,
nici Candida sau morale,
 şi pentru că ne sunt pereche
 care stie ca nu e singura.

 

Te iubesc la mine în paradis;
adica, ca în ţara mea
 Lumea traieste fericita
 Chiar daca nu au voie.

 

 

Dacă te iubesc e pentru ca esti

 dragostea mea, complicele meu, si totul

Şi pe strada cot la cot

 Suntem mai mult decât doar doi

 

Mario Benedetti

 

    Uruguay

 

 

 

 

Te quiero..

 

Tus manos son mi caricia
mis acordes cotidianos
te quiero porque tus manos
trabajan por la justicia

si te quiero es porque sos
mi amor mi cómplice y todo
y en la calle codo a codo
somos mucho más que dos

tus ojos son mi conjuro
contra la mala jornada
te quiero por tu mirada
que mira y siembra futuro

tu boca que es tuya y mía
tu boca no se equivoca
te quiero porque tu boca
sabe gritar rebeldía

si te quiero es porque sos
mi amor mi cómplice y todo
y en la calle codo a codo
somos mucho más que dos

y por tu rostro sincero
y tu paso vagabundo
y tu llanto por el mundo
porque sos pueblo te quiero

y porque amor no es aureola
ni cándida moraleja
y porque somos pareja
que sabe que no está sola

te quiero en mi paraíso
es decir que en mi país
la gente viva feliz
aunque no tenga permiso

si te quiero es porque sos
mi amor mi cómplice y todo
y en la calle codo a codo
somos mucho más que dos.

 

 

Singur şi alb - Solo y blanco !!

 

 

 

Singur şi alb, la după-miezul nopţii,

făcând să scapere asfaltul, scuturând

printr-un singur prelung nechezat

întunericul din arborii de pe trotuare,

astfel l-am văzut, singur si alb.

Singur şi alb, înaintând fară grabă

prin mijlocul oraşului, păscând nedumerit

trifoiul putred de pe tarabele norocului;

cu şaua inflorată, singur şi alb.

Singur şi alb, cu frâul liber,

luminând tăcerea-ngenunchiată la colţul străzilor,

bătând din copite în staţiile de autobuz,

la ora când sufletele nu călătoresc

nici luate de mână. Singur şi alb.

De unde venea? Al cui să fi fost?

Al unui barbar de-acum un mileniu?

Al lui Baiazid? Cumva al lui Toma Alimoş?

Şi unde se ducea de unul singur şi alb?

Dar l-am văzut: a străbătut ultimele străzi,

a ocolit lacul şi s-a pierdut spre nord,

galopând fără grabă. Singur si alb.

Şi mă tem că era dintr-o baladă nescrisă

 

Darie Novaceanu

 

 

 

 

 

 

Solo y blanco !

 

Solo y blanco, pasada la medianoche,

sacando chispas del asfalto,

sacudiendo con su largo relincho

la oscuridad de los árboles de las calles,

así lo he visto. Solo y blanco.

Solo y blanco, andando sin apuro

por el centro de la ciudad; confuso,

paciendo el trébol pintado

en los escaparates de la lotería.

Con la historiada silla sin jinete. Solo y blanco.

Solo y blanco, las riendas sueltas,

alumbrando con sus crines las esquinas,

dando coces en las paradas de los autobuses,

en una hora en que las almas no viajan

incluso aunque las lleven de la mano.

Solo y blanco.

Nunca sabré de dónde venía, ni de quién era.

Nunca lo sabré, mas lo he visto:

ha pasado las últimas calles, ha rodeado el lago

y se ha perdido hacia el Norte.

Cuatro sollozos de plata.

Solo y blanco.

Temo que haya salido de una balada aún no escrita.

 

 

 

Cum că nimic nu ştim - De que nada se sabe

 

 

 

 

Ignoră luna că-i calmă şi clară,
şi nu ştie luna că lună este,
nisipul că-i nisip. A prins de veste
vreun lucru cum că forma sa-i bizară?

 

Sunt piesele de şah aşa străine
de tactica de joc, cum este mâna
ce mută. Soarta poate nu-i stăpâna
acestor mici plăceri şi mari suspine

 

ce-s viaţa noastră - o necunoscută.
Îi zicem "Dumnezeu"... Ce irosire!
Cum vane-s teama, orice şovăire,

 

şi ruga cea etern reîncepută.
Din care arc m-oi fi lansat săgeată?
Şi ţinta mea o voi afla vreodată?

 

 

Jorge Luis Borges

   Argentina
La rosa profunda (1975

 

 

 

 

De que nada se sabe

 

La luna ignora que es tranquila y clara
y ni siquiera sabe que es la luna;
la arena, que es la arena. No habrá una
cosa que sepa que su forma es rara.

 

Las piezas de marfil son tan ajenas
al abstracto ajedrez como la mano
que las rige. Quizá el destino humano
de breves dichas y de largas penas

 

es instrumento de otro. Lo ignoramos;
darle nombre de Dios no nos ayuda.
Vanos también son el temor, la duda

 

y la trunca plegaria que iniciamos.
¿Qué arco habrá arrojado esta saeta
que soy? ¿Qué cumbre puede ser la meta?

 

Scrisoare de despartire - LA MARIONETA - Carta de despedida

 

 

 

 

Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor... Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod rostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.

 

 

  - Johnny Welch - ????

- Gabriel Garcia Marquez -

 

Columbia

 

Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982

 

Exista diferite discutii si polemici ..despre cine este autorul acestei scrisori !! ...candidatii sunt  : Gabriel García Márquez si Johnny Welch.

 

 

 

 

Carta de despedida

 

"Si por un instante Dios se olvidara de que soy una marioneta de trapo y me regalara un trozo de vida, posiblemente no diría todo lo que pienso, pero en definitiva pensaría todo lo que digo.

Daría valor a las cosas, no por lo que valen, sino por lo que significan.

Dormiría poco, soñaría más, entiendo que por cada minuto que cerramos los ojos, perdemos sesenta segundos de luz. Andaría cuando los demás se detienen, despertaría cuando los demás duermen. Escucharía cuando los demás hablan y cómo disfrutaría de un buen helado de chocolate!

Si Dios me obsequiara un trozo de vida, vestiría sencillo, me tiraría de bruces al sol, dejando descubierto, no solamente mi cuerpo, sino mi alma.

Dios mío si yo tuviera un corazón, escribiría mi odio sobre el hielo, y esperaría a que saliera el sol. Pintaría con un sueño de Van Gogh sobre las estrellas un poema de Benedetti, y una canción de Serrat sería la serenata que le ofrecería a la luna. Regaría con mis lágrimas las rosas, para sentir el dolor de sus espinas, y el encarnado beso de sus pétalos...

Dios mío, si yo tuviera un trozo de vida... No dejaría pasar un sólo día sin decirle a la gente que quiero, que la quiero. Convencería a cada mujer u hombre que son mis favoritos y viviría enamorado del amor.

A los hombres les probaría cuán equivocados están al pensar que dejan de enamorarse cuando envejecen, sin saber que envejecen cuando dejan de enamorarse! A un niño le daría alas, pero le dejaría que él solo aprendiese a volar. A los viejos les enseñaría que la muerte no llega con la vejez, sino con el olvido. Tantas cosas he aprendido de ustedes, los hombres... He aprendido que todo el mundo quiere vivir en la cima de la montaña, sin saber que la verdadera felicidad está en la forma de subir la escarpada. He aprendido que cuando un recién nacido aprieta con su pequeño puño, por primera vez, el dedo de su padre, lo tiene atrapado por siempre.

He aprendido que un hombre sólo tiene derecho a mirar a otro hacia abajo, cuando ha de ayudarle a levantarse. Son tantas cosas las que he podido aprender de ustedes, pero realmente de mucho no habrán de servir, porque cuando me guarden dentro de esa maleta, infelizmente me estaré muriendo.

Siempre di lo que sientes y haz lo que piensas. Si supiera que hoy fuera la última vez que te voy a ver dormir, te abrazaría fuertemente y rezaría al Señor para poder ser el guardián de tu alma. Si supiera que esta fuera la última vez que te vea salir por la puerta, te daría un abrazo, un0 beso y te llamaría de nuevo para darte más. Si supiera que esta fuera la última vez que voy a oír tu voz, grabaría cada una de tus palabras para poder oírlas una y otra vez indefinidamente. Si supiera que estos son los últimos minutos que te veo diría "te quiero" y no asumiría, tontamente, que ya lo sabes.

Siempre hay un mañana y la vida nos da otra oportunidad para hacer las cosas bien, pero por si me equivoco y hoy es todo lo que nos queda, me gustaría decirte cuanto te quiero, que nunca te olvidaré.

El mañana no le está asegurado a nadie, joven o viejo. Hoy puede ser la última vez que veas a los que amas. Por eso no esperes más, hazlo hoy, ya que si el mañana nunca llega, seguramente lamentarás el día que no tomaste tiempo para una sonrisa, un abrazo, un beso y que estuviste muy ocupado para concederles un último deseo. Mantén a los que amas cerca de ti, diles al oído lo mucho que los necesitas, quiérelos y trátalos bien, toma tiempo para decirles "lo siento", "perdóname", "por favor", "gracias" y todas las palabras de amor que conoces.

Nadie te recordará por tus pensamientos secretos. Pide al Señor la fuerza y sabiduría para expresarlos. Demuestra a tus amigos cuanto te importan." 

 

Existe una polémica sobre el autor. Los candidatos son: Gabriel García Márquez y Johnny Welch.

 

 

 

 

Dacă omul ar putea spune cît de mult iubeşte - Si el hombre pudiera decir lo que ama !!

 

                                                       "UNION" de Rosa Riubo

Dacă omul ar putea spune cît de mult iubeşte,
Dacă acesta şi-ar putea înălţa iubirea la ceruri
Ca pe un nor scăldat în lumină;
Dacă precum zidurile prăbuşindu-se,
Întru a se închina adevărului,
Omul şi-ar putea învinge trupul, păstrînd doar miezul iubirii,
Păstrînd doar adevărul
Care nu se numeşte glorie, destin, nici ambiţie,
Ci numai iubire,
Eu aş fi cel care-şi imaginează;
Aş fi acela care cu limba, cu ochii şi cu mîinile lui
Mărturiseşte în faţa lumii adevărul uitat,
Adevărul despre iubire.

Eu nu recunosc o altă libertate decît libertatea de a fi captiv
În altcineva, numele căruia nu-l pot rosti fără să mă treacă fiorii;
Cineva pentru care uit de existenţa mea meschină,
Iar ziua şi noaptea devin pentru mine orice-mi doresc,
Trupul şi sufletul meu plutesc în trupul şi sufletul lui,
Ca şi bîrnele de lemn pe care marea le îneacă sau le salvează
Uşor, ca libertatea iubirii,
Unica libertate care mă face să tresalt,
Unica libertate pentru care aş muri.

Doar tu justifici existenţa mea:
Dacă nu te-aş cunoaşte, nu aş mai trăi;
Dacă aş muri fără a te fi cunoscut, n-aş mai muri, deoarece nici n-aş fi trăit.

Luis Cernuda  

 

 

 

 

Si el hombre pudiera decir lo que ama

 

Si el hombre pudiera decir lo que ama,
si el hombre pudiera levantar su amor por el cielo
como una nube en la luz;
si como muros que se derrumban,
para saludar la verdad erguida en medio,
pudiera derrumbar su cuerpo,
dejando sólo la verdad de su amor,
la verdad de sí mismo,
que no se llama gloria, fortuna o ambición,
sino amor o deseo,
yo sería aquel que imaginaba;
aquel que con su lengua, sus ojos y sus manos
proclama ante los hombres la verdad ignorada,
la verdad de su amor verdadero.

Libertad no conozco sino la libertad de estar preso en alguien
cuyo nombre no puedo oír sin escalofrío;
alguien por quien me olvido de esta existencia mezquina
por quien el día y la noche son para mí lo que quiera,
y mi cuerpo y espíritu flotan en su cuerpo y espíritu
como leños perdidos que el mar anega o levanta
libremente, con la libertad del amor,
la única libertad que me exalta,
la única libertad por que muero.

Tú justificas mi existencia:
si no te conozco, no he vivido;
si muero sin conocerte, no muero, porque no he vivido.

 

 

 

Două trupuri - Dos cuerpos !!

Două trupuri unul lângă altul

Sunt uneori două valuri

Oceanul  lor este noaptea

Două trupuri unul lângă altul

Sunt uneori două pietre

Pustiul lor este noaptea.

Două trupuri unul lângă altul

Sunt două rădăcini uneori

Pământul lor este noaptea.

Două trupuri unul lângă altul

Sunt uneori două săbii

Fulgerul lor este noaptea.

Două trupuri unul lângă altul

Sunt două stele, din cerul gol

Prăbuşindu-se.

Octavio Paz

 

1914-1998
Mexico

Premiul Nobel pentru Literatura 1990

 

 

 

 

 

Dos cuerpos

 

Dos cuerpos frente a frente

son a veces dos olas

y la noche es océano.

Dos cuerpos frente a frente

son a veces dos piedras

y la noche desierto.

Dos cuerpos frente a frente

son a veces raíces

en la noche enlazadas.

Dos cuerpos frente a frente

son a veces navajas

y la noche relámpago.

Dos cuerpos frente a frente

son dos astros que caen

en un cielo vacío.

 

 

 

 

 

Sa îl revad - Volverlo a ver !!

Nicicând, absolut nicicând?
Nu în noptile pline cu stele tremurânde,
sau în timpul stralucirii din zori a fecioarei
ori în dupa amiezele sacrificiului?

Sau pe marginea unei palide carari
ce-nconjoara fermele,
sau pe ciutura unei fântâni,
albita de o luna stralucitoare?

Sau sub suvitele-ncurcate
luxuriante ale codrului
unde, strigându-I numele,
am fost surprinsa de noapte?
Nici în pestera ce întoarce
ecoul strigatului meu?

Oh nu. Sa-l revad -
n-ar conta unde -
în apele cerului
sau în bulboana clocotind, 
sub luna senina sau în nesângeroasa spaima!

Sa fiu cu el ...
în fiecare iarna sau primavara,
uniti printr-un nod nedureros
în jurul nenorocitului lui gât!

 

 

Gabriela Mistral (Chile)

 

- premiul Nobel pentru poezie 1945

 

 

Motivaţia Juriului Nobel :

 

“… pentru poezia ei, care, inspirată de emoţii puternice, i-a transformat numele într-un simbol al celor mai pure aspiraţii ale întregii lumi latino-americane“

 

Traducere de Ion Cristofor

 

 

 

 

Volverlo a ver

¿Y nunca, nunca más, ni en noches llenas
de temblor de astros, ni en las alboradas
vírgenes, ni en las tardes inmoladas?

¿Al margen de ningún sendero pálido,
que ciñe el campo, al margen de ninguna
fontana trémula, blanca de luna?

¿Bajo las trenzaduras de la selva,
donde llamándolo me ha anochecido,
ni en la gruta que vuelve mi alarido?

¡Oh, no! ¡Volverlo a ver, no importa dónde,
en remansos de cielo o en vórtice hervidor,
bajo unas lunas plácidas o en un cárdeno horror!

¡Y ser con él todas las primaveras
y los inviernos, en un angustiado
nudo, en torno a su cuello ensangrentado!

 

Odă frumoasei desnude - Oda a la bella desnuda !!

 

 

 

Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.

Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mări americane.
La fel sânii tăi
de împliniţi, doldora
de lumina vieţii,
sunt ca şi
pleoapele tale fremătătoare,
ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.

Linia ce desparte
spatele tău
în pale tărâmuri,
se pierde şi reapare
în două jumătăţi,
ca de măr,
şi şerpuieşte despărţindu-ţi
frumuseţea
în două coloane
de aur aprins, de albastru gingaş,
pierzându-se la picioarele tale,
ca-n două boabe de strugure,
de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
dublul copac al simetriei tale,
foc înflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legământului mării
şi al pământului.

Din ce substanţă,
cuarţ, agată sau grâu,
a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
ca pâinea dospind
în dogoare,
şi-a-nvederat
coline de-argint
văi de catifea,
până ce-a rămas întipărită
forma ta de femeie puternică, gingaşă?

 

Sub pielea ta traieste luna !

Pablo Neruda

Traducere de Aurel Ban

 

 

 

 

Con casto corazón,
con ojos puros, te celebro, belleza,
reteniendo la sangre
para que surja y siga la línea, tu contorno,
para que te acuestes a mi oda
como en tierra de bosques o de espuma,
en aroma terrestre o en música marina.


Bella desnuda,
igual tus pies arqueados
por un antiguo golpe de viento o del sonido
que tus orejas, caracolas mínimas
del espléndido mar americano.
Iguales son tus pechos de paralela plenitud,
colmados por la luz de la vida.
Iguales son volando tus párpados de trigo
que descubren o cierran
dos países profundos en tus ojos.


La línea que tu espalda ha dividido en pálidas regiones
se pierde y surge en dos tersas mitades de manzana,
y sigue separando tu hermosura en dos columnas
de oro quemado, de alabastro fino,
a perderse en tus pies como en dos uvas,
desde donde otra vez arde y se eleva
el árbol doble de tu simetría,
fuego florido, candelabro abierto,
turgente fruta erguida
sobre el pacto del mar y de la tierra.


Tu cuerpo, en qué materia,
ágata, cuarzo, trigo,
se plasmó, fue subiendo
como el pan se levanta
de la temperatura
y señaló colinas
plateadas,
valles de un solo pétalo, dulzuras
de profundo terciopelo,
hasta quedar cuajada
la fina y firme forma femenina?


  Debajo de tu piel vive la luna.