Contabilitate - Contabilidad

 

 

 

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,

Câteva momente când era să fim frumoşi,

Câteva momente când era să fim geniali.

Ne-am întâlnit de câteva ori

Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape

(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?).

Toate acestea fac un viitor luminos -

Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o

Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero.

Un sfert de ani de studii

Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,

A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.

Şi, în sfârşit, o soartă

Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)

Fac două (Scriem una şi ţinem-una,

Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

Llega un momento

Cuando debemos trazar bajo cada uno de nosotros

Una raya negra

Y sacar cuentas.

Algunos momentos en que estuvimos a punto de ser felices,

Algunos momentos en que estuvimos a punto de ser hermosos,

Algunos momentos en que estuvimos a punto de ser geniales.

Nos encontramos unas cuantas veces

Con algunos montes, algunos árboles, algunas aguas

¿Dónde estarán? ¿Seguirán con vida?)

Todo esto suma un futuro luminoso

Que ya hemos vivido.

Una mujer que amamos

Más la misma mujer que no nos amó

Suman cero.

Un cuarto de vida de estudios

Suma varios miles de millones de palabras forrajeras,

Cuya sabiduría hemos eliminado poco a poco.

Y, en fin, un destino

Más otro destino (¿de dónde habrá salido?)

Suman dos (Apuntamos uno y llevamos uno,

Quizás, quién sabe, exista la vida de más allá).

Marin Sorescu (1936-1996)

Uno de los poetas rumanos más traducidos en diferentes lenguas y muy conocido en el extranjero

Traducida al español por  C. Iliescu

REMEMBER - RECORDAR !!

 

 

 

 

 

Ce departe eşti, întunecata mea iubită,
Prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
Şi te-aud chemîndu-mă ca din altă planetă
Şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil, oare să nu pot muri,
Să-ţi aud vocea suind treapta nopţii şi suind în zi,
Să mă ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
Să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

Da, e posibil, întunecatul meu iubit,
Să mă auzi cîntînd chiar cînd voi fi murit,
Să mă vezi aeve în cereasca oglindă
Şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece
Dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
Dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi
Aducîndu-ţi aminte, nu, să nu te superï.

 

Emil Botta

 

 

 

Qué lejos estás, mi amada sombría
a través de las paredes del cuarto te veo como a través de un cedazo,
y te oigo llamándome como desde otro planeta
y me escribes poesías en mis mejillas de tiza.

 

¿Es posible, acaso es posible que no pueda morir,
que oiga tu voz subir la escalera de la noche, descender la del día,
que me levante de la cama como un fantasma, como el marinero en vela,
que te divise en mi sueño desde mil millas?

 

Sí, es posible, mi querido sombrío,
que me oigas cantando aun siendo muerta
que me veas de veras en el espejo celeste
y que en mi pelo las estrellas se apaguen y se enciendan.

 

Pero no te enfades si mi beso es frío,
si mi amor te agota como el invierno,
si mi abrazo te hace sufrir para que todo lo recuerdes,
por favor, no te enfades...

 

 

 

Traducida al español por Rodica Grigore

 

 

 

 

ADIO - ADIÓS

 

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Să mergem împreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!

Şi când în taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
În veci alături să te am,
Femeie!

Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi îmi pare că de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămâi -
Adïo!

*****

 

 

 

 

ADIÓS

Desde hoy no voy a verte,

Te doy el último abrazo!

Procuraré evitarte

A mi paso.

Así que haz lo que quieras,

Ahora no me quejo

Que la más dulce entre mujeres

Me deja.

No hay ningún motivo más,

Como en otros días,

Emborracharme y con chispas

De estrellas,

Cuando cubierto de escarchas,

Miraba por las ramas

Y esperaba que te acerques

A las ventanas.

Oh, cuánto yo me alegraba

Por pasear así,

Cuando la luna nos miraba

Con gracia!

Cuando pedia en secreto,

La noche queriendo detener,

Que nunca se acabe ésta,

Mujer!

Coger en su eterno paso

Aquellas dulces frases

Que son ahora sólo un brazo

De recuerdos.

Porque si tengo que escuchar

Aquel frívolo aliento,

Ya me parece atemporal,

Un cuento.

Y si la luna va por tierra

Y temblará en lagos,

Parece que aquí se cierran

Los años.

Mis ojos de aquella noche

Ya no podrían mirarte más...

Así te dejo sin reproches -

Adiós!

Mihai Eminescu

Versión al español: Andrei Langa

AVEM TIMP - TENEMOS TIEMPO

 

 

 

 

 

 

Avem timp pentru toate.

Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,

să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,

sa-i judecam pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,

avem timp să citim și să scriem,

să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,

avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,

avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambiții și boli,

să învinovățim destinul și amănuntele,

avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,

avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reînventăm,

avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,

avem timp să primim lecții și să le uităm dupa-aceea,

avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.

Când să facem și asta - murim.

Am învățat unele lucruri în viață pe care vi le împărtășesc și vouă! !

Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească

tot ce poți face este să fii o persoană iubită.

Restul ... depinde de ceilalți.

Am învățat că oricât mi-ar păsa mie

altora s-ar putea să nu le pese.

Am învățat că durează ani să câștigi încredere

și că doar în câteva secunde poți să o pierzi.

Am învățat că nu contează CE ai în viață

ci PE CINE ai.

Am învățat că te descurci și ți-e de folos farmecul cca. 15 minute

după aceea, însă, ar fi bine să știi ceva.

Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alții mai bine să facă

ci cu ceea ce poți tu să faci.

Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor

ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.

Am învățat că oricum ai tăia

orice lucru are două fețe.

Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde

s-ar putea să fie ultima oară când ii vezi.

Am învățat că poți continua încă mult timp

după ce ai spus că nu mai poți.

Am învățat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie

indiferent de consecințe.

Am învățat că sunt oameni care te iubesc

dar nu știu s-o arate.

Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat

dar nu am dreptul să fiu și rău.

Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță

iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată.

Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu

nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul.

Am învățat că indiferent cât de bun iți este un prieten

oricum te va răni din când în când,

iar tu trebuie să-l ierți pentru asta.

Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții

cateodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți.

Am învățat că indiferent cât de mult suferi,

lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența

personalitatea

dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii.

Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc

și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc.

Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc

și nu faptele sale.

Am învățat că doi oameni pot privi același lucru

și pot vedea ceva total diferit.

Am învățat că indiferent de consecințe

cei care sunt cinstiți cu ei înșiși ajung mai departe în viață.

Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore

de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat

când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Am învățat ca scrisul ca și vorbitul

poate liniști durerile sufletești.

Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult

îți sunt luați prea repede ...

Am învățat că este prea greu să-ți dai seama

unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.

Am învățat să iubesc

ca să pot să fiu iubït.

 

 

 

 

Tenemos tiempo para todo.
Dormir, correr a la derecha y a la izquierda,
Arrepentirnos de haber equivocado y equivocar otra vez,
Juzgar a los demás y absolvernos de culpas a nosotros mismos,
Tenemos tiempo para leer y para escribir,
Corregir lo que hemos escrito, arrepentirnos de lo que hemos escrito,
Tenemos tiempo para hacer proyectos y no cumplirlos
Tenemos tiempo para hacernos ilusiones y revolver entre sus cenizas más tarde
Tenemos tiempo para ambiciones y para enfermedades,
Culpar el destino y los detalles,
Tenemos tiempo para mirar las nubes, los comerciales o un accidente cualquiera,
Tenemos tiempo para echar las preguntas, para retrasar las respuestas
Tenemos tiempo para romper un sueño y reinventarlo,
Tenemos tiempo para hacer amigos, perderlos,
Tenemos tiempo para dar lecciones y olvidarlos después,
Tenemos tiempo para recibir regalos y no entenderlos.
Tenemos tiempo para todo.
Nos falta tiempo sólo para un poco de ternura.
Y cuando por fin hacerlo, nos morimos.
He aprendido algunas cosas en la vida que quiero compartir con ustedes!!
He aprendido que no puedes hacer que alguien te quiera
Todo lo que puedes hacer es ser una persona querida.
El resto...depende de los demás.
He aprendido que por mucho que me importe a mí
A los demás puede no importarles.
He aprendido que tardas años para ganar confianza
Y bastan segundos para perderla.
He aprendido que no importa QUÉ es lo que tienes en la vida
Sino a QUIÉN tienes.
He aprendido que te las arreglas y te sirve el encanto sólo para máximo 15 minutos
Pero después más te vale saber algo más
He aprendido que no te tienes que comparar con lo que otros pueden hacer mejor
Sino con lo que tú puedas hacer mejor
He aprendido que no importa lo que les pase a las personas
Sino que importa lo que yo pueda hacer para resolver
He aprendido que cortes como cortes
Cualquier cosa tiene dos caras
He aprendido que te tienes que despedir de los queridos con palabras bonitas
Puede que sea la última vez que los veas
He aprendido que puedes todavía continuar mucho tiempo
Después de haber dicho que no puedes más
He aprendido que héroes son los que hacen lo que se debe, cuando se debe
Sin medir las consecuencias
He aprendido que hay gente que te ama
Pero no lo saben demostrar
He aprendido que cuando estoy enfadado tengo el DERECHO de estarlo
Pero no tengo el derecho de ser malo
He aprendido que la verdadera amistad sigue viviendo aún en la distancia
Y eso vale también para el amor verdadero
He aprendido que, si alguien no te quiere como tú lo quisieras
No quiere decir que no te quiere con todo el alma
He aprendido que por muy bueno que te sea un amigo
De todas maneras te lastimará de vez en cuando
Y tú le tienes que perdonar por eso
He aprendido que no basta siempre con que te perdonen los demás
A veces tienes que aprender a perdonarte a ti mismo
He aprendido que por mucho que sufras
El mundo no se detendrá por tu dolor
He aprendido que el pasado y las circunstancias podrían influenciar tu personalidad
Pero TÚ eres responsable por lo que serás
He aprendido que si dos personas se pelean no quiere decir que no se amen
Y tampoco que no peleen quiere decir que se amen.
He aprendido que a veces tienes que poner en primer lugar la persona
Y no sus hechos,
He aprendido que dos personas pueden mirar la misma cosa
Y ver algo totalmente distinto
He aprendido que sean cual sean las consecuencias
Los que son honestos con ellos llegan más lejos en la vida
He aprendido que te pueden cambiar la vida en unas horas
personas que nisiquiera te conocen.
He aprendido que aún cuando piensas que no tienes más nada por dar
Cuando te llama un amigo encontrarás el poder para ayudarlo.
He aprendido que tanto escribir como hablar
Pueden calmar los dolores del alma
He aprendido que las personas que más quieres
Se van antes de tiempo...
He aprendido que es muy difícil
Darte cuenta dónde trazar la línea entre ser amable, no lastimar a la gente y sostener tus opiniones.
He aprendido a amar
Para que me amen.

 

Octavian Paler (escritor y filosofo rumano).

 

 

 

Alpinistul si Credinta in Dumnezeu- El Alpinista y Confianza en Dios

 

 

 

   Se spune ca un alpinist, incapatanandu-se sa cucereasca varful Aconcaqua , a inceput escaladarea, dupa ani de pregatiri. Dar dorea gloria doar pentru el, de aceea a plecat fara insotitori... A inceput sa urce si s-a facut tarziu, din ce in ce mai tarziu.

  O noapte grea s-a lasat pe inaltimile muntelui, nu se mai putea vedea absolut nimic. Urcand un perete abrupt, la doar 100 m de varf, a alunecat si s-a prabusit in gol...Cadea cu o viteza vertiginoasa, nu putea sa vada decat niste pete mai inchise decat chiar intunericul., care treceau rapid si traia teribila senzatie ca era supt de gravitatie.

  In acele clipe de groaza i-au trecut prin minte toate momentele placute sau mai putin placute din viata lui. Se gandea ca o sa moara, dar intr-o clipa a simtit o smucitura puternica, care aproape l-a rupt in doua...coarda de siguranta. In momentele de liniste care au urmat, atarnand in aer, nu i-a ramas decat sa strige:

"AJUTA-MA DOAMNE! AJUTA-MA DOAMNE!"
Dintr-o data, o voce grava si profunda din cer i-a raspuns: "Ce vrei sa fac?"
"Salveaza-ma Doamne!"
"Chiar crezi ca te pot salva?"
"Sigur ca da!"

"ATUNCI TAIE COARDA CARE TE SUSTINE!..."
A urmat un nou moment de liniste si de neclintire. Omul s-a agatat cu si mai multa forta de coarda.
In zilele urmatoare, echipajul de salvare care il cauta pe alpinist l-a gasit inghetat de frig, mort, cu mainile inclestate de coarda...LA DOI METRI DE SOL...

 

 

 

 

Luciditate - Lucidez

 

 

Cuvintele tale: „alături”, „mereu”...

Să nu le mai spui. Nu minți.

O, dragul meu,

Curând nu vom mai fi.

Chiar dacă moartea ne lasă

Liberi sub soare,

Cu pâine pe masă,

Cu vinul cel dulce-n pahare,

Tot o să treacă iubirea...Nici n-o să știm.

Fără de veste-o să treacă...

Pe-aprinsul nostru chilim

Se lasă-o lumină săracă.

Ne vom privi. Ești același, acel

Pe care l-am strâns în adânc...

Și sunt toate la fel

Și iată- nu te mai strâng.

Ca o apă se smulge din noi

Iubirea...Pe țărm am rămas

Fără zâmbet, ca stâncile...valul s-a tras...

Nu mai suntem amândoi

  

 

  

 

Lucidez

Esas palabras: "Siempre juntos..."  "Siempre...",
no las repitas, no mientas.
Oh, amado,
pronto no existiremos!

Aun si la muerte nos dejara
vagando bajo el sol,
con el pan en la mesa
y el dulce vino en las copas,

se irá el amor... Pero no lo sabremos.
Sin advertirnos, pasará...
Sobre nuestra envoltura abrasada
cae una luz indigente.

Nos miraremos. Eres el mismo, aquél
que yo abracé hasta lo más profundo...
Todas las cosas son iguales.
Ahora no te abrazo.

Se va el amor como el agua que corre...
Nosotros nos quedamos a la orilla.
No tenemos sonrisas como rocas sin olas.
Tal vez ya no existimos.

                                                                              1957

 

Renée Annie Cassian, poeta, compositora, pintora, y traductora rumana nació en Galati en 1924.
Muy joven abandonó los estudios universitarios para dedicarse por completo al ejercicio literario. Afiliada desde los quince años al partido comunista, escapó a los campos de concentración encerrándose en su hogar. Al terminar la guerra, bajo el dominio de Rusia en su país, sus escritos fueron cuestionados por las autoridades, considerando a la escritora como enemiga del pueblo. En 1985, viuda ya del profesor  Alexandru Stefanescu,  aceptó una invitación de la Universidad de Nueva York  como profesora asistente. Recibió asilo político de EE.UU. en 1986, país donde reside desde entonces.
Tradujo al rumano a Shakespeare, Brecht, Morgenstern, Iannis Ritsos, y Celan, entre otros.
De su prolífica obra sobresalen las obras "Countdown" publicada en 1983 y "Life Sentence" en 1990.

 

 

 

 

Celei mai aproape - Para la mas cercana !!

 

De ce-ţi sunt ochii verzi -

Coloarea wagnerianelor motive -

Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?

De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?

Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare

Din Babilon,

Şi din Ninive?

De ce, când plângi,

În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale

De trandafiri,

De chiparoase,

De nuferi albi

Şi crizanteme?...

De ce, când plângi,

Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,

Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale

Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...

De ce, când cânţi,

Cu tine cântă un infinit de armonii

Ce năvălesc tumultoase

Din golul zărilor,

Din astre,

Din zborul păsărilor albe,

Din fundul mărilor albastre,

Din lumea morţilor,

Din lumea părerilor de rău târzii?

Şi când stai ochi în ochi cu-amanţii - poeţi

Ce-ţi cântă ochii,

Părul

Şi buzele -

Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,

Când in penumbra violetă a trioletelor apuse

Pui într-o cumpănă Minciuna

Şi-ntr-altă cumpănă-Adevărul,

De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeţi,

Şi-i strângi cu sete

În palme capul,

Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,

Şi dinţii tăi

De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive

Asiriene,

Din poemul trăit de sfintele poete

În noaptea-altarelor păgâne

Din Babilon

Şi din Ninive?...

Ion Minulescu

 

 

 

PARA LA MÁS CERCANA

¿Por qué son tus ojos verdes,

El color de los motivos wagnerianos,

Y tu cabello negro como el error de las vírgenes inmaculadas?

¿Por qué están tus labios manchados de violetas pasajeras?

Y tus manos, ¿por qué son blancas como el blanco de los tristes altares

De Babilonia

Y de Nínive?...

¿Por qué, cuando lloras,

En tu llanto muere todo un mundo de pétalos

De rosas

De nardos,

De lirios blancos

Y de crisantemos?...

¿Por qué ,cuando lloras,

Contigo llora la tristeza de los rubios ópalos,

Y las antorchas prendidas en la sombra de los castillos medievales

Se apagan de un soplo como por el temor a las demoniacas maldiciones?.

¿Por qué, cuando cantas,

Contigo canta un infinito mundo de armonías

Que allanaron tumultuosas

El vacío de los horizontes,

De los astros,

Del vuelo de los pájaros blancos,

Del fondo de los mares azules,

Del mundo de los muertos,

Del mundo de los arrepentimientos tardíos?

Y cuando estás cara a cara con los amantes- poetas

Que cantan a tus ojos,

A tu cabello

Y a tus labios-

Cuando te estremecen las palabras que no han sido dichas;

Cuando la penumbra violeta de las trioletas entra en el ocaso

Y pones en un lado de la balanza la Mentira

Y en el otro la Verdad,

¿Por qué te inclinas hacia el más joven de los poetas

Y le aprietas con sed

La cabeza entre las palmas,

Como en la garra de un águila con sed de sangre?

Y tus dientes,

¿Por qué pintan en el rosado de las mejillas motivos

Asirios

Del poema vivido por las santas poetisas

En la noche de los altares paganos,

En Babilonia

Y en Nínive?...

 

 

Traducción de Nicoleta Ilie y Beatriz Estrada

 

Eu cred - Yo creo

Eu cred că suntem un popor vegetal,

De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?


Ana Blandiana

YO CREO

Yo creo que somos un pueblo de plantas,
de otra manera, ¿de dónde sacamos la calma
con que esperamos ser deshojados?
¿De dónde el valor
para empezar a deslizarnos en un tobogán de sueños
tan cerca de la muerte,
con la certeza de que podremos
nacer de nuevo?
Yo creo que somos un pueblo de plantas,
¿Quién ha visto
a un árbol rebelándose?




Traducción de Beatriz Estrada Moreno