AVEM TIMP - TENEMOS TIEMPO

 

 

 

 

 

 

Avem timp pentru toate.

Să dormim, să alergăm în dreapta și-n stânga,

să regretăm c-am greșit și să greșim din nou,

sa-i judecam pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,

avem timp să citim și să scriem,

să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,

avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,

avem timp să ne facem iluzii și să răscolim prin cenușa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambiții și boli,

să învinovățim destinul și amănuntele,

avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,

avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reînventăm,

avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,

avem timp să primim lecții și să le uităm dupa-aceea,

avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru puțină tandrețe.

Când să facem și asta - murim.

Am învățat unele lucruri în viață pe care vi le împărtășesc și vouă! !

Am învățat că nu poți face pe cineva să te iubească

tot ce poți face este să fii o persoană iubită.

Restul ... depinde de ceilalți.

Am învățat că oricât mi-ar păsa mie

altora s-ar putea să nu le pese.

Am învățat că durează ani să câștigi încredere

și că doar în câteva secunde poți să o pierzi.

Am învățat că nu contează CE ai în viață

ci PE CINE ai.

Am învățat că te descurci și ți-e de folos farmecul cca. 15 minute

după aceea, însă, ar fi bine să știi ceva.

Am învățat că nu trebuie să te compari cu ceea ce pot alții mai bine să facă

ci cu ceea ce poți tu să faci.

Am învățat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor

ci contează ceea ce pot eu să fac pentru a rezolva.

Am învățat că oricum ai tăia

orice lucru are două fețe.

Am învățat că trebuie să te desparți de cei dragi cu cuvinte calde

s-ar putea să fie ultima oară când ii vezi.

Am învățat că poți continua încă mult timp

după ce ai spus că nu mai poți.

Am învățat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie

indiferent de consecințe.

Am învățat că sunt oameni care te iubesc

dar nu știu s-o arate.

Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat

dar nu am dreptul să fiu și rău.

Am învățat că prietenia adevărată continuă să existe chiar și la distanță

iar asta este valabil și pentru iubirea adevărată.

Am învățat că, dacă cineva nu te iubește cum ai vrea tu

nu înseamnă că nu te iubește din tot sufletul.

Am învățat că indiferent cât de bun iți este un prieten

oricum te va răni din când în când,

iar tu trebuie să-l ierți pentru asta.

Am învățat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alții

cateodată trebuie să înveți să te ierți pe tine însuți.

Am învățat că indiferent cât de mult suferi,

lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.

Am învățat că trecutul și circumstanțele ți-ar putea influența

personalitatea

dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii.

Am învățat că, dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc

și nici faptul că nu se ceartă nu dovedește că se iubesc.

Am învățat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc

și nu faptele sale.

Am învățat că doi oameni pot privi același lucru

și pot vedea ceva total diferit.

Am învățat că indiferent de consecințe

cei care sunt cinstiți cu ei înșiși ajung mai departe în viață.

Am învățat că viața îți poate fi schimbată în câteva ore

de către oameni care nici nu te cunosc.

Am învățat că și atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat

când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.

Am învățat ca scrisul ca și vorbitul

poate liniști durerile sufletești.

Am învățat că oamenii la care ții cel mai mult

îți sunt luați prea repede ...

Am învățat că este prea greu să-ți dai seama

unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.

Am învățat să iubesc

ca să pot să fiu iubït.

 

 

 

 

Tenemos tiempo para todo.
Dormir, correr a la derecha y a la izquierda,
Arrepentirnos de haber equivocado y equivocar otra vez,
Juzgar a los demás y absolvernos de culpas a nosotros mismos,
Tenemos tiempo para leer y para escribir,
Corregir lo que hemos escrito, arrepentirnos de lo que hemos escrito,
Tenemos tiempo para hacer proyectos y no cumplirlos
Tenemos tiempo para hacernos ilusiones y revolver entre sus cenizas más tarde
Tenemos tiempo para ambiciones y para enfermedades,
Culpar el destino y los detalles,
Tenemos tiempo para mirar las nubes, los comerciales o un accidente cualquiera,
Tenemos tiempo para echar las preguntas, para retrasar las respuestas
Tenemos tiempo para romper un sueño y reinventarlo,
Tenemos tiempo para hacer amigos, perderlos,
Tenemos tiempo para dar lecciones y olvidarlos después,
Tenemos tiempo para recibir regalos y no entenderlos.
Tenemos tiempo para todo.
Nos falta tiempo sólo para un poco de ternura.
Y cuando por fin hacerlo, nos morimos.
He aprendido algunas cosas en la vida que quiero compartir con ustedes!!
He aprendido que no puedes hacer que alguien te quiera
Todo lo que puedes hacer es ser una persona querida.
El resto...depende de los demás.
He aprendido que por mucho que me importe a mí
A los demás puede no importarles.
He aprendido que tardas años para ganar confianza
Y bastan segundos para perderla.
He aprendido que no importa QUÉ es lo que tienes en la vida
Sino a QUIÉN tienes.
He aprendido que te las arreglas y te sirve el encanto sólo para máximo 15 minutos
Pero después más te vale saber algo más
He aprendido que no te tienes que comparar con lo que otros pueden hacer mejor
Sino con lo que tú puedas hacer mejor
He aprendido que no importa lo que les pase a las personas
Sino que importa lo que yo pueda hacer para resolver
He aprendido que cortes como cortes
Cualquier cosa tiene dos caras
He aprendido que te tienes que despedir de los queridos con palabras bonitas
Puede que sea la última vez que los veas
He aprendido que puedes todavía continuar mucho tiempo
Después de haber dicho que no puedes más
He aprendido que héroes son los que hacen lo que se debe, cuando se debe
Sin medir las consecuencias
He aprendido que hay gente que te ama
Pero no lo saben demostrar
He aprendido que cuando estoy enfadado tengo el DERECHO de estarlo
Pero no tengo el derecho de ser malo
He aprendido que la verdadera amistad sigue viviendo aún en la distancia
Y eso vale también para el amor verdadero
He aprendido que, si alguien no te quiere como tú lo quisieras
No quiere decir que no te quiere con todo el alma
He aprendido que por muy bueno que te sea un amigo
De todas maneras te lastimará de vez en cuando
Y tú le tienes que perdonar por eso
He aprendido que no basta siempre con que te perdonen los demás
A veces tienes que aprender a perdonarte a ti mismo
He aprendido que por mucho que sufras
El mundo no se detendrá por tu dolor
He aprendido que el pasado y las circunstancias podrían influenciar tu personalidad
Pero TÚ eres responsable por lo que serás
He aprendido que si dos personas se pelean no quiere decir que no se amen
Y tampoco que no peleen quiere decir que se amen.
He aprendido que a veces tienes que poner en primer lugar la persona
Y no sus hechos,
He aprendido que dos personas pueden mirar la misma cosa
Y ver algo totalmente distinto
He aprendido que sean cual sean las consecuencias
Los que son honestos con ellos llegan más lejos en la vida
He aprendido que te pueden cambiar la vida en unas horas
personas que nisiquiera te conocen.
He aprendido que aún cuando piensas que no tienes más nada por dar
Cuando te llama un amigo encontrarás el poder para ayudarlo.
He aprendido que tanto escribir como hablar
Pueden calmar los dolores del alma
He aprendido que las personas que más quieres
Se van antes de tiempo...
He aprendido que es muy difícil
Darte cuenta dónde trazar la línea entre ser amable, no lastimar a la gente y sostener tus opiniones.
He aprendido a amar
Para que me amen.

 

Octavian Paler (escritor y filosofo rumano).

 

 

 

Alpinistul si Credinta in Dumnezeu- El Alpinista y Confianza en Dios

 

 

 

   Se spune ca un alpinist, incapatanandu-se sa cucereasca varful Aconcaqua , a inceput escaladarea, dupa ani de pregatiri. Dar dorea gloria doar pentru el, de aceea a plecat fara insotitori... A inceput sa urce si s-a facut tarziu, din ce in ce mai tarziu.

  O noapte grea s-a lasat pe inaltimile muntelui, nu se mai putea vedea absolut nimic. Urcand un perete abrupt, la doar 100 m de varf, a alunecat si s-a prabusit in gol...Cadea cu o viteza vertiginoasa, nu putea sa vada decat niste pete mai inchise decat chiar intunericul., care treceau rapid si traia teribila senzatie ca era supt de gravitatie.

  In acele clipe de groaza i-au trecut prin minte toate momentele placute sau mai putin placute din viata lui. Se gandea ca o sa moara, dar intr-o clipa a simtit o smucitura puternica, care aproape l-a rupt in doua...coarda de siguranta. In momentele de liniste care au urmat, atarnand in aer, nu i-a ramas decat sa strige:

"AJUTA-MA DOAMNE! AJUTA-MA DOAMNE!"
Dintr-o data, o voce grava si profunda din cer i-a raspuns: "Ce vrei sa fac?"
"Salveaza-ma Doamne!"
"Chiar crezi ca te pot salva?"
"Sigur ca da!"

"ATUNCI TAIE COARDA CARE TE SUSTINE!..."
A urmat un nou moment de liniste si de neclintire. Omul s-a agatat cu si mai multa forta de coarda.
In zilele urmatoare, echipajul de salvare care il cauta pe alpinist l-a gasit inghetat de frig, mort, cu mainile inclestate de coarda...LA DOI METRI DE SOL...

 

 

 

 

Luciditate - Lucidez

 

 

Cuvintele tale: „alături”, „mereu”...

Să nu le mai spui. Nu minți.

O, dragul meu,

Curând nu vom mai fi.

Chiar dacă moartea ne lasă

Liberi sub soare,

Cu pâine pe masă,

Cu vinul cel dulce-n pahare,

Tot o să treacă iubirea...Nici n-o să știm.

Fără de veste-o să treacă...

Pe-aprinsul nostru chilim

Se lasă-o lumină săracă.

Ne vom privi. Ești același, acel

Pe care l-am strâns în adânc...

Și sunt toate la fel

Și iată- nu te mai strâng.

Ca o apă se smulge din noi

Iubirea...Pe țărm am rămas

Fără zâmbet, ca stâncile...valul s-a tras...

Nu mai suntem amândoi

  

 

  

 

Lucidez

Esas palabras: "Siempre juntos..."  "Siempre...",
no las repitas, no mientas.
Oh, amado,
pronto no existiremos!

Aun si la muerte nos dejara
vagando bajo el sol,
con el pan en la mesa
y el dulce vino en las copas,

se irá el amor... Pero no lo sabremos.
Sin advertirnos, pasará...
Sobre nuestra envoltura abrasada
cae una luz indigente.

Nos miraremos. Eres el mismo, aquél
que yo abracé hasta lo más profundo...
Todas las cosas son iguales.
Ahora no te abrazo.

Se va el amor como el agua que corre...
Nosotros nos quedamos a la orilla.
No tenemos sonrisas como rocas sin olas.
Tal vez ya no existimos.

                                                                              1957

 

Renée Annie Cassian, poeta, compositora, pintora, y traductora rumana nació en Galati en 1924.
Muy joven abandonó los estudios universitarios para dedicarse por completo al ejercicio literario. Afiliada desde los quince años al partido comunista, escapó a los campos de concentración encerrándose en su hogar. Al terminar la guerra, bajo el dominio de Rusia en su país, sus escritos fueron cuestionados por las autoridades, considerando a la escritora como enemiga del pueblo. En 1985, viuda ya del profesor  Alexandru Stefanescu,  aceptó una invitación de la Universidad de Nueva York  como profesora asistente. Recibió asilo político de EE.UU. en 1986, país donde reside desde entonces.
Tradujo al rumano a Shakespeare, Brecht, Morgenstern, Iannis Ritsos, y Celan, entre otros.
De su prolífica obra sobresalen las obras "Countdown" publicada en 1983 y "Life Sentence" en 1990.

 

 

 

 

Celei mai aproape - Para la mas cercana !!

 

De ce-ţi sunt ochii verzi -

Coloarea wagnerianelor motive -

Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?

De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?

Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare

Din Babilon,

Şi din Ninive?

De ce, când plângi,

În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale

De trandafiri,

De chiparoase,

De nuferi albi

Şi crizanteme?...

De ce, când plângi,

Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,

Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale

Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...

De ce, când cânţi,

Cu tine cântă un infinit de armonii

Ce năvălesc tumultoase

Din golul zărilor,

Din astre,

Din zborul păsărilor albe,

Din fundul mărilor albastre,

Din lumea morţilor,

Din lumea părerilor de rău târzii?

Şi când stai ochi în ochi cu-amanţii - poeţi

Ce-ţi cântă ochii,

Părul

Şi buzele -

Când te-nfioară cuvintele ce n-au fost spuse,

Când in penumbra violetă a trioletelor apuse

Pui într-o cumpănă Minciuna

Şi-ntr-altă cumpănă-Adevărul,

De ce te pleci spre cel mai tânăr dintre poeţi,

Şi-i strângi cu sete

În palme capul,

Ca-ntr-o gheară de vultur însetat de sânge,

Şi dinţii tăi

De ce-i pictează, în rozu-obrajilor, motive

Asiriene,

Din poemul trăit de sfintele poete

În noaptea-altarelor păgâne

Din Babilon

Şi din Ninive?...

Ion Minulescu

 

 

 

PARA LA MÁS CERCANA

¿Por qué son tus ojos verdes,

El color de los motivos wagnerianos,

Y tu cabello negro como el error de las vírgenes inmaculadas?

¿Por qué están tus labios manchados de violetas pasajeras?

Y tus manos, ¿por qué son blancas como el blanco de los tristes altares

De Babilonia

Y de Nínive?...

¿Por qué, cuando lloras,

En tu llanto muere todo un mundo de pétalos

De rosas

De nardos,

De lirios blancos

Y de crisantemos?...

¿Por qué ,cuando lloras,

Contigo llora la tristeza de los rubios ópalos,

Y las antorchas prendidas en la sombra de los castillos medievales

Se apagan de un soplo como por el temor a las demoniacas maldiciones?.

¿Por qué, cuando cantas,

Contigo canta un infinito mundo de armonías

Que allanaron tumultuosas

El vacío de los horizontes,

De los astros,

Del vuelo de los pájaros blancos,

Del fondo de los mares azules,

Del mundo de los muertos,

Del mundo de los arrepentimientos tardíos?

Y cuando estás cara a cara con los amantes- poetas

Que cantan a tus ojos,

A tu cabello

Y a tus labios-

Cuando te estremecen las palabras que no han sido dichas;

Cuando la penumbra violeta de las trioletas entra en el ocaso

Y pones en un lado de la balanza la Mentira

Y en el otro la Verdad,

¿Por qué te inclinas hacia el más joven de los poetas

Y le aprietas con sed

La cabeza entre las palmas,

Como en la garra de un águila con sed de sangre?

Y tus dientes,

¿Por qué pintan en el rosado de las mejillas motivos

Asirios

Del poema vivido por las santas poetisas

En la noche de los altares paganos,

En Babilonia

Y en Nínive?...

 

 

Traducción de Nicoleta Ilie y Beatriz Estrada

 

Eu cred - Yo creo

Eu cred că suntem un popor vegetal,

De unde altfel liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal-
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?


Ana Blandiana

YO CREO

Yo creo que somos un pueblo de plantas,
de otra manera, ¿de dónde sacamos la calma
con que esperamos ser deshojados?
¿De dónde el valor
para empezar a deslizarnos en un tobogán de sueños
tan cerca de la muerte,
con la certeza de que podremos
nacer de nuevo?
Yo creo que somos un pueblo de plantas,
¿Quién ha visto
a un árbol rebelándose?




Traducción de Beatriz Estrada Moreno

 

Celei care minte - Para la que mente !!!

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!


Ion Minulescu (Bucarest 1881-1944)

 

PARA LA QUE MIENTE

Yo sé que me vas a engañar mañana mismo…
Pero porque hoy te me das toda
Te voy a perdonar.
El pecado es antiguo
¡Y no eres la primera culpable!...

En tu honor,
La más hermosa de todas las jóvenes que mienten,
He quemado inciensos venenosos en tripié de plata;
En la cama he rociado claveles
Y amapolas
-Todas flores ensangrentadas-
Y con aroma de abeto he manchado el encaje de las almohadas limpias,
Y en la alfombra de la pared, como en un florero,
He clavado tres ramas verdes de limonero
Y un ramo seco de eucalipto.

Pero mira,
Está tocando la media noche…
Y es la hora en que, antaño, los amantes
Sorbían con las amantes el veneno bendito…
Así que ven,
Ven y suelta del peine de marfil tu pelo,
Clávate en la mirada la Mentira
Y en el calor de los labios la Verdad
Y dime:
De los que tuvieron la suerte de tenerte así
¿Cuántos han muerto
Y cuántos maldicen por no haberte podido olvidar?...

Yo sé que me vas a engañar mañana mismo…
Pero porque hoy te me das toda
Te voy a perdonar.
El pecado es antiguo
¡Y no eres la primera culpable!...

Así que no te pido palabras emparejadas de besos,
No te pido que me digas
Nada de todo lo que has dicho a los demás
O todo lo que no has dicho a nadie.
Y no te pido una pasión loca e interminable,
No te pido
Nada que el pálido poeta
Habrá de suplicar por siglos, solitario;
Que me cambies un momento, si puedes,
El hilo de los momentos parecidos;
Que me derrames en el alma un infinito vaso de hidromiel,
Que en el pelo me tejas una corona de laurel
Y en las miradas
me endurezcas para siempre la mentira de los amores inmaculados.
Y así, silenciosos,
Como dos sombras, echados sobre esa pila de flores,
Empecemos la misa a media noche
Y terminémosla al amanecer.

¿¿ POR QUÉ NOS GUSTAN LAS MUJERES...DE CE IUBIM FEMEILE ??

“Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare şi grăsuţ, pentru că au feţe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinţi decenţi şi limbi de care nu ţi-e silă.
Pentru că nu miros a transpiraţie sau a tutun prost şi nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele.
Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii traşi înapoi şi nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac.
Pentru că trec cu un curaj neaşteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăzneţe şi inventive nu din perversitate, ci ca să-ţi arate că te iubesc.
Pentru că fac toate treburile sâcâitoare şi mărunte din casă fără să se laude cu asta şi fără să ceară recunoştinţă.
Pentru că nu citesc reviste porno şi nu navighează pe site-uri porno.
Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care şi le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate şi de neînţeles.
Pentru că îşi desenează şi-şi pictează feţele cu atenţia concentrată a unui artist inspirat.
Pentru că au obsesia pentru subţirime a lui Giacometti.

Pentru că se trag din fetiţe.
Pentru că-şi ojează unghiile de la picioare.
Pentru că joacă şah, whist sau ping-pong fără sa le intereseze cine câştigă.
Pentru că şofează prudent în maşini lustruite ca nişte bomboane, aşteptând să le admiri când sunt oprite la stop şi treci pe zebră prin faţa lor.
Pentru că au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minţi.
Pentru că au un fel de-a gândi care te scoate din minţi.
Pentru că-ţi spun „te iubesc” exact atunci când te iubesc mai puţin, ca un fel de compensaţie.
Pentru că nu se masturbează.
Pentru că au din când în când mici suferinţe: o durere reumatică, o constipaţie, o bătătură, şi-atunci îţi dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca şi tine.
Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecţionând mici observaţii şi schiţând subtile nuanţe psihologice, fie brutal şi scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină.
Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia şi proza lumii.
Pentru că le înnebuneşte „Angie” al Rolling-ilor.
Pentru că le termină Cohen.
Pentru că poartă un război total şi inexplicabil contra gândacilor de bucătărie.
Pentru că până şi cea mai dură bussiness woman poartă chiloţi cu înduioşătoare floricele şi danteluţe.
Pentru că e aşa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloţii femeii tale, nişte lucruşoare umede, negre, roşii şi albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafeţe au de acoperit.
Pentru că în filme nu fac duş niciodată înainte de-a face dragoste, dar numai în filme.

Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privinţa frumuseţii altei femei sau a altui bărbat.
Pentru că iau viaţa în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate.
Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune.
Pentru că ţin minte numele actriţelor şi actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.
Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie.
Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguţ pe care-l văd în troleibuz.
Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke.
Pentru că nu-ţi pun mâna pe fund decât în reclame.
Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaţilor.
Pentru că sunt blonde, brune, roşcate, dulci, futeşe, calde, drăgălaşe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează.
Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineaţă, când timp de o oră ronţăiţi biscuiţi şi puneţi ziua la cale.
Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbaţi, nici altceva.
Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor.”  

 

¿¿ POR QUÉ NOS GUSTAN LAS MUJERES ??

Porque nos miran a los ojos cuando hablamos. Porque su risa es alegre y su sonrisa nos enamora. Porque cuando dan saltitos no resultan ridículas. Porque se entusiasman. Porque sus ojos son grandes y brillantes. Porque aunque parecen delicadas tienen una gran fuerza. Porque son románticas. Porque se interesan por nosotros. Porque siempre que te tocan parece que te estén acariciando. Porque son cariñosas.
Porque usan diminutivos cuando hablan. Porque nos dan conversación. Porque a veces son pesadas. Porque todas son guapas. Porque si algo les duele lo dicen. Porque no caminan encorvadas. Porque aunque lloren no pierden su belleza. Porque se preocupan por las cosas. Porque su piel es suave al tacto y sus caras se parecen a las de los niños pequeños.
Porque sus piernas son bonitas e infinitas. Porque te apoyan y consuelan. Porque son graciosas. Porque hasta la anciana más borde y desagradable usa prendas con bordados y motivos tiernos y cursis. Porque se enamoran. Porque se cuidan más que nosotros.

Porque intentan gustarnos y lo consiguen. Porque usan varios colores cuando toman apuntes y subrayan los libros en rosa, azul, verde y con lápiz. Porque son más observadoras. Porque les gusta el color y el diseño. Porque nos piden ayuda. Porque bailan mejor que nosotros. Porque su caligrafía es redonda y hermosa. Porque sin ellas no habría musas para los poetas, ni heroínas para las historias. Porque van juntas al baño.
Porque se pintan los ojos y las uñas. Porque les gusta peinarnos. Porque adoran los masajes. Porque no buscan sólo querer, sino también ser queridas. Porque sus zapatos son bonitos. Porque siempre nos sorprenden. Porque sus dedos son finos. Porque lloran en las películas tristes. Porque escuchan cosas tan horribles como Alejandro Sanz. Porque usan pulseras que no son horteras. Porque los anillos les quedan bien.
Porque sin ellas no estaríamos aquí. Porque nos tranquilizan y nos alteran. Porque nos llenan de alegría y nos abaten de tristeza. Porque cantan bien. Porque su voz es dulce.
Porque nos caen bien. Porque salir sin ellas no se entiende. Porque aunque lleguen tarde no nos enfadamos. Porque nunca quieren ver el fútbol. Porque son muy limpias. Porque no se las puede describir. Porque desnudas son arte. Porque siempre salen bien en las fotos.

 Porque se acuerdan de las cosas. Porque nos hacen felices. Porque son misteriosas. Porque no las conocemos. Porque no las comprendemos, pero lo intentamos. Porque nos dicen las cosas con tacto. Porque les gustan colores como el rosa y el azul claro. Porque piensan los nombres de sus hijos antes de tenerlos.
Porque siempre saben qué es lo que falta. Porque nos piden cosas. Porque cuando nos abrazan nos rodean el cuello con sus brazos y nos acarician el pelo cuando las besamos. Porque sin ellas estaríamos solos. Porque llenan los bolsos de cosas. Porque sus estuches son de animalitos y dibujos ñoños. Porque son simpáticas y amables. Porque son mujeres y las necesitamos

Versión de Pablo López

 

Nota: este escrito imita la estructura del relato del mismo nombre de Mircea Cartarescu, pero no se trata de ese mismo relato, este escrito no pretende ser un plagio, sino una muestra de mi admiración por el relato de Mircea.

  Mircea Cartarescu

nació en Bucarest en 1956 y estudió Letras en la Universidad de dicha ciudad. Figura emblemática del postmodernismo rumano, Cartarescu tiene una obra muy extensa en varios géneros —poesía, relatos, crítica literaria y novela—, y colabora habitualmente en prensa.
Debutó como poeta en 1980 con Levantul, que le valió el máximo galardón en su lengua.
Con Nostalgia, publicado en 1989, empieza la carrera de un novelista que explora el mundo valiéndose de la memoria, el sueño y la imaginación.
Esta obra lo daría a conocer fuera de las fronteras de su patria, pero es la trilogía Cegador, de la que aparecieron en 1996 y en 2002 las dos primera entregas, la que ha acabado consagrándolo como el autor rumano más internacional y probable primer Nobel de lengua rumana de la historia.
 Actualmente vive entre Viena y su ciudad natal Bucarest.

Saruta-ma - BÉSAME

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sarutarea ta ar fi în stare
Sã stinga focul rãu ce i-a cuprins,
Sã-i umple de iubire si de soare.

Saruta-mi gura, buzele-nclestate
Ce vorba si surâsul si-au pierdut.
Iti vor zambi din nou inseninate
Si-ndragostite ca si la-nceput.

Saruta-mi fruntea, gândurile rele
Si toate indoielile-or sã moara,
In loc vor naste visurile mele
De viata noua si de primavara.


Magda Isanov

BÉSAME

Besa mis ojos henchidos de lágrimas,

sólo un beso tuyo podrá extinguir

el fuego cruel que los embarga,

y colmarlos de amor y de luz.

 

Besa mi boca, a los labios crispados

que extraviaron las palabras

devolverás su sonrisa serena

y el amor será como al comienzo.

 

Besa mi frente, los pensamientos

sombríos y las dudas se disipen.

Renazcan los sueños, los sueños

de vida nueva y primaveras.