Goală ești simplă,

ca o mână de-a ta,

netedă, pământeană, rotundă, transparentă,

ai linii ca luna, umbre ca pomii,

goală ești subțire ca spicul de grâu,

goală ești albastră ca o noapte cubană,

ai străluciri de stele în păr,

goală ești enormă și galbenă

ca vara într-o biserică de aur,

goală ești mică precum degetul tău mic,

rotundă, subțire, trandafirie până în zori

când te adâncești în lumea subterană

ca într-un lung tunel de haine și frământări,

strălucirea ta se stinge, se îmbracă, dispare

și-ți rămâne goală doar mâna...

              Pablo Neruda

Intaia seara - Primera velada

 

 

Era nespus de dezbracata
Si arbori falnici indiscreti, 

La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.

Sedea in jilt aproape goala
Cu mainile pe piept..arici
Si-i frematau pe pardoseala
Picioarele-i atat de mici.

 

Ii sarutai subtirea-i glezna.
Ea rase-atunci.Un ras brutal
Cu triluri limpezi care-n bezna
Sunau matanii de cristal.

 

Ea piciorusele-si retrase.
"Te rog sa incetezi "-rosti
Iar rasul care-ncurajase
Parea acum a pedepsi.

 

Cu buzele infrigurate
O sarutai pe ochi, discret
Ea , capul dundu-si-l pe spate
Imi zise-atuncea "Mai incet !"

 

"As vrea sa-ti spun doua cuvinte..."
 Restul in san i-am azvarlit
 Cu sarutarea mea fierbinte,
 Iar , ea a ras si s-anblanzit.

 

Era nespus de dezbracata
Si falnici arbori indiscreti,
La geam se-nghesuiau s-o vada
Apropiindu-se sireti.

 

Arthur Rimbaud

 

 

 

 Primera velada

Desnuda, casi desnuda;
y los árboles cotillas
a la ventana arrimaban,
pícaros, su fronda pícara.
Asentada en mi sillón,
desnuda, juntó las manos.

Y en el suelo, trepidaban,
de gusto, sus pies, tan parvos.
–Vi cómo, color de cera,
un rayo con luz de fronda
revolaba por su risa
y su pecho –en la flor, mosca ,

–Besé sus finos tobillos.
Y estalló en risa, tan suave,
risa hermosa de cristal.
desgranada en claros trinos…

Bajo el camisón, sus pies
–¡Basta, basta!» –se escondieron.
–¡La risa, falso castigo
del primer atrevimiento!

Trémulos, pobres, sus ojos
mis labios besaron, suaves:
–Echó, cursi, su cabeza
hacia atrás: «Mejor, si cabe…!

Caballero, dos palabras…»»
–Se tragó lo que faltaba
con un beso que le hizo
reírse… ¡qué a gusto estaba!

Desnuda, casi desnuda;
y los árboles cotillas
a la ventana asomaban,
pícaros, su fronda pícara.

 

 

AR TREBUI - DEBERÍAMOS

 

 

Ar trebui să ne naştem bătrâni,

Să venim înţelepţi,

Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,

Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc

Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.

Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,

Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,

Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,

Să fim copii la naşterea fiilor noştri.

Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,

Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,

Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,

Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...

Ana Blandiana

 

DEBERÍAMOS

 

Deberíamos nacer ancianos,
despiertos, capaces de decidir
nuestro destino en la Tierra,
saber desde la primera encrucijada
qué camino tomar
y que irresponsable sólo sea
el deseo de ir más lejos.
Después, hacernos al caminar,
aún más y más jóvenes,
maduros y fuertes alcanzar
las puertas de la creación,
traspasarlas y entrar enamorados
a la adolescencia,
ser niños cuando nazcan nuestros hijos.
Igual serían siempre más viejos que nosotros,
nos enseñarían a hablar,
y nos mecerían para dormirnos,
desapareceríamos cada vez más,
seríamos cada vez más pequeños,
como un granito de uva, de arveja o de trigo...

Picioarele mele nu-s de cristal primăvară - Mis pies no son de cristal, primavera

 

 

 

Nici-un loc nu-i al nostru

dar ne-am întins precum ceva definitiv,

aparţinem unei sângerări de culori,

unui sabotaj,

unei revoluţii prea stranii,

infernului nou

ce le slăbeşte anilor aorta.

 

Delincvenţi de drept comun, pricepuţi doar la arta furtunii,

acumulăm orizonturi de bandă largă

ce se destramă abia atingându-le,

piratăm anemone, lumina duminicii,

sărutările lungi, la fel şi marea.

 

Catedralele mele de zahăr

ţin predica tăcerilor care te piaptănă

cele ce niciodată n-ar cuteza să sară

peste rigurosul regim al vizitelor,

şi în locuinţe ieftine

cu limba precum mocheta

şi soba tuşindu-şi plămânii

proclamă o iubire a binecuvântatei mizerii.

 

Picioarele mele nu-s de cristal, primăvară,

dar nu mă pot văicări,

plâng cărţile mele din pântec,

se îmbată de noapte şi de pucioasă,

îmi împrumută peisaje de alamă,

lacuri negre, scorpioni precum florile,

lagune rănite de sex şi provocări.

 

Nu te grăbi să mă sperii, primăvară,

că tot ce spun e prostie făcută din papură

cu multe cruci în faţă

şi un singur şanţ unde să doarmă visele.

 

 

Marián Raméntol Serratosa

 

 

MIS PIES NO SON DE CRISTAL, PRIMAVERA.

 

 Ningún lugar es nuestro
 aunque yazcamos como si fuéramos algo definitivo,
 pertenecemos a una sangría de colores
 a un sabotaje,
 a una revolución demasiado extraña,
 al nuevo infierno
 que enflaquece la aorta de los años.

 

 Delincuentes de lo común sin más arte que la tormenta,
 almacenamos horizontes de banda ancha
 que se deshacen con sólo tocarlos,
 pirateamos anémonas, la luz del domingo,
 los besos largos y el mar.

 

 Mis catedrales de azúcar
 siguen predicando los silencios que te peinan
 aquellos que nunca se atreverían a saltarse
 el riguroso régimen de visitas,
 y en habitaciones baratas
 con la lengua enmoquetada
 y la estufa tosiendo sus pulmones,
 pregonan un amor de miseria bendecida.

 

 Mis pies no son de cristal, primavera,
 pero no puedo quejarme,
 mis libros lloran por debajo de las ingles,
 se emborrachan de noche y azufre,
 me prestan paisajes de latón,
 negros lagos, alacranes como flores,
 y lagunas heridas de sexo y desafíos.

 

 No te me vayas a asustar, primavera,
 que todo cuanto digo es tontería hecha de esparto
 con muchas cruces en la frente
 y una sola cuneta donde dormir los sueños.

 

13 randuri pentru viata - 13 líneas para vivir - Gabriel García Márquez

 

 

1.Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine


2.Nu merita sa plangi pentru nimeni iar cei care merita, nu te vor face sa plangi.

3.Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa."

4.Un prieten adevarat, te prinde de mana si-ti atinge inima

5.Cea mai stranie forma de a indeparta pe cineva, este a sta langa el si a sti ca nu-l vei putea avea niciodata

6.Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist,pentru ca nus e stie cine se poate indragosti de zambetul tau.

7.Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o anumita persoana esti intreaga lume"

8.Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine.

9.Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite, inainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci cand o vei cunoaste, in sfarsit, sa stii sa fii recunoscator.

10.Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut.

11.Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai grija in cine ai incredere si a doua oara.

12.Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu, inainte de a cunoaste pe cineva si de a astepta ca acea persoana sa stie cine esti tu.

13.Nu te agita atat, lucururile cele mai bune se petrec cand le astepti mai putin

NU UITA: TOT CEEA CE SE PETRECE ARE UN ANUMIT SENS

 

Gabriel Garcia Marquez

 

1. Te quiero no por quien eres, sino por quien soy cuando estoy contigo.

2. Ninguna persona merece tus lágrimas, y quien se las merezca no te hará llorar.

3. Sólo porque alguien no te ame como tú quieres, no significa que no te ame con todo su ser.

4. Un verdadero amigo es quien te toma de la mano y te toca el corazón.

5. La peor forma de extrañar a alguien es estar sentado a su lado y saber que nunca lo podrás tener.

6. Nunca dejes de sonreír, ni siquiera cuando estés triste, porque nunca sabes quién se puede 

   enamorar de tu sonrisa.

7. Puedes ser solamente una persona para el mundo, pero para una persona tú eres el mundo.

8. No pases el tiempo con alguien que no esté dispuesto a pasarlo contigo.

9. Quizá Dios quiera que conozcas mucha gente equivocada antes de que conozcas a la persona

    adecuada, para que cuando al fin la conozcas sepas estar agradecido.

10. No llores porque ya se terminó, sonríe porque sucedió.

11. Siempre habrá gente que te lastime, así que lo que tienes que hacer es seguir confiando y sólo ser

     más cuidadoso en quien confías dos veces.

12. Conviértete en una mejor persona y asegúrate de saber quién eres antes de conocer a alguien más

     y esperar que esa persona sepa quién eres.

13. No te esfuerces tanto, las mejores cosas suceden cuando menos te las esperas.

Recuerda:
"TODO LO QUE SUCEDE, SUCEDE POR UNA RAZÓN"

 

 

Când vine primăvara și nu sunt cu tine ...Cuando venga la primavera y yo no esté contigo

 

 

 Când vine primăvara și nu sunt cu tine și sunt uscate și pământul și cerul gurii tale, plantează un arbore în curte. Un arbore care să fie puternic și voinic -€“ un stejar sau un cedru -€“ ca să poată susține anotimpul păsărilor. Udă-l zilnic cu apa în care ți-ai spălat mâinile, pentru ca vântul să învețe să țeasă mângâierea. Și lasă-l să crească, fără să existe gură de om care să indrăznească să muște rădăcinile lui amare. Fii egoistă pentru că viața e prea scurtă ca s-o împarți. Și fă ca arborele tău să fie numai al tău, cu toată vigoarea puterii lui vegetale, pentru ca nimeni să nu vină să-și dispute cu tine răcoarea lui.

Când vine toamna, dacă nu m-am întors încă, înfige o potcoavă în poartă. Când vin prietenii noștri comuni și îți vorbesc de gustul amar al argilei și elogiază animalele din grădină ta… Dar când se duc,  după cină, închide ușile ca să nu se întoarcă.

Când vine vara, așteaptă-mă, dar păstrează toată sarea mărilor în casa ta…

 Și când vin ploile, dacă nu m-am întors încă la inima ta, atunci  du-te în curte, și sapă o fântână în care să încapă  oasele tale.

 

 

Gabriel Garcia Marquez

 

 

Cuando venga la primavera y yo no esté  contigo y estén secos la tierra y tu paladar, siembra un árbol en el patio. Un árbol que sea poderoso y corpulento – un roble o una ceiba – para que pueda sostener la estación de los pajaros. Riégalo diariamente con el agua en que lavaste tus manos, para que el viento aprenda a tejer la caricia. Y déjalo crecer, sin que haya boca humana que se atreve a morder sus raices amargas. Sé  egoista porque la vida es demasiado corta para compartirla. Y haz que tu árbol sea solo tuyo, con todo el vigor de su poderio vegetal, para que nadie venga a disputarte su frescura.

Cuando llegue el otoño, si aún no he regresado, clava una herradura en la puerta. Cuando vengan nuestros amigos comunes y te hablen del sabor amargo de la arcilla y elogien los animales que han crecido en tu huerto…Pero cuando se marchen, ya después de la cena, cierra las puertas para que no vuelvan.

Cuando llegue el verano, espérame, pero guarda toda la sal de los mares en tu casa…

Y si cuando lleguen las lluvias no he regresado aún a tu corazón, entonces vete al patio, y cava un pozo donde quepan tus huesos.

 

 

Luciditate - Lucidez

 

 

 

Cuvintele tale: „alături”, „mereu”...
Să nu le mai spui. Nu minți.
O, dragul meu,
Curând nu vom mai fi.

Chiar dacă moartea ne lasă
Liberi sub soare,
Cu pâine pe masă,
Cu vinul cel dulce-n pahare,

Tot o să treacă iubirea...Nici n-o să știm.
Fără de veste-o să treacă...
Pe-aprinsul nostru chilim
Se lasă-o lumină săracă.

Ne vom privi. Ești același, acel
Pe care l-am strâns în adânc...
Și sunt toate la fel
Și iată- nu te mai strâng.

Ca o apă se smulge din noi
Iubirea...Pe țărm am rămas
Fără zâmbet, ca stâncile...valul s-a tras...
Nu mai suntem amândoi.

 

 

 

LUCIDEZ

 

Esas palabras: "Siempre juntos..." "Siempre...",
no las repitas, no mientas.
Oh, amado,
pronto no existiremos!

Aun si la muerte nos dejara
vagando bajo el sol,
con el pan en la mesa
y el dulce vino en las copas,

se irá el amor... Pero no lo sabremos.
Sin advertirnos, pasará...
Sobre nuestra envoltura abrasada
cae una luz indigente.

Nos miraremos. Eres el mismo, aquél
que yo abracé hasta lo más profundo...
Todas las cosas son iguales.
Ahora no te abrazo.

Se va el amor como el agua que corre...
Nosotros nos quedamos a la orilla.
No tenemos sonrisas como rocas sin olas.
Tal vez ya no existimos.

 

 

Veni-vor iarăşi negre rîndunele... - Volverán las oscuras golondrinas

Veni-vor iarăşi negre rîndunele
ce în balconu-ţi cuiburi şi-or găti,
şi înc-o dată, cu-aripi jucăuşe,
în geamuri ţi-or lovi;
dar cele ce se-opreau din zbor să vadă
la tine – nuri, la mine – bucurii,
cele deprinse cu-ale noastre nume...
acelea... n-or veni!

Veni-vor iarăşi mîndri caprifoi
grădinii tale zidul a-i sui,
şi înc-o dată, chiar mai plini de vrajă,
pe seară-or înflori;
dar cei scăldaţi de boabele de rouă
al căror tremur stam a-l iscodi,
şi ce cădeau ca lacrimi ale zilei...
aceia... n-or veni!

Veni-vor iarăşi în auz să-ţi sune
ale iubirii şoapte-atît de vii;
din somnul ei adînc inima-ţi poate
atunci o vor trezi;
dar mut, răpit, în sfîntă-ngenunchere,
cum la altar pe Domnul l-ai slăvi,
cum eu te-am fost iubit..., nu-ţi face vise:
aşa nu te-or iubi!

Gustavo Adolfo Bécquer

Volverán las oscuras golondrinas

Volverán las oscuras golondrinas
en tu balcón sus nidos a colgar,
y, otra vez, con el ala a sus cristales
jugando llamarán;
pero aquéllas que el vuelo refrenaban
tu hermosura y mi dicha al contemplar,
aquéllas que aprendieron nuestros nombres...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán las tupidas madreselvas
de tu jardín las tapias a escalar,
y otra vez a la tarde, aun más hermosas,
sus flores se abrirán;
pero aquéllas, cuajadas de rocío,
cuyas gotas mirábamos temblar
y caer, como lágrimas del día...
ésas... ¡ no volverán !

Volverán del amor en tus oídos
las palabras ardientes a sonar;
tu corazón, de su profundo sueño
tal vez despertará;
pero mudo y absorto y de rodillas,
como se adora a Dios ante su altar,
como yo te he querido..., desengáñate:
¡ así no te querrán !